Azi veneam spre cafenea prin parc, când mi-au picat ochii pe o scenă neașteptată. Ca idee, eu merg de obicei neatentă și mă gândesc la tot felul de chestii. Nu văd cunoscuți, nu văd celebrități, nu văd tot felul de chestii, dar am văzut-o pe asta.

A fost odată, prin secolul V în zona Mării Baltice, conform cronicilor Gesta Danorum, o prințesă numită Alfhild, fiica regelui Siward. Pentru că era deosebit de frumoasă și pentru că pe vremea respectivă castitatea era la preț de mare cinste, tatăl ei a închis-o într-o cameră cu un pui de viperă și un pui de șarpe, să-i crească, pentru ca atunci când deveneau mari s-o apere de toți pretendenții neaveniți.

Bănuiesc că toată lumea a pățit chestia aia în care îi împrumuți cuiva un pix și persoana dispare în ceață cu el?… În special la birou pleacă lumea cu pixurile. Uneori și cu alte chestii. Cred că e motivul principal pentru care băncile au pixuri cu fir.

Am citit pe site-ul Adevărul un articol semnat de Nicolae Manolescu, scriitor și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Mi-a stat mintea-n loc. Am descoperit cea mai fraieră specie de fraieri din țară: scriitorii.

Festinul ciorilor de George R.R. Martin

De obicei nu mă prea uit la videoclipuri, dar de data asta mi s-a părut fascinant, deși Boggie (Csemer Boglarka) doar stă într-un loc, cu o cameră fixă îndreptată asupra ei, și cântă. Doar că între timp i se fac retușurile cu niște Photoshop.

Discutam cu cineva nu demult că dacă e vorba de bărbați care vor ceva de la o femeie, cred că un Casanova îi e superior unui individ cu înclinații religioase/spirituale. Cu un Casanova știi exact unde stai și ce vrea de la tine. Un Casanova te sună și zice „Salut, trec pe la tine diseară?” Și tu zici da sau nu, după cum ai chef, dispoziție, statut relațional etc. Oricum ar fi, un Casanova nu-ți încurcă viața mai mult de câteva zile, hai săptămâni dacă ai făcut imprudența să crezi că totuși ar putea rezulta o relație, după care gata și la revedere. E o bătaie de cap scurtă.

Ieri am dat pe Facebook de o discuție în care cineva căuta surse din care ar putea învăța cum să scrie creativ (adică literatură). De preferință, în română. E o inițiativă lăudabilă, care arată că persoana abordează metodic lucrurile. În fond și eu, dacă aș vrea să mă apuc de desenat sau de dans sau de ce-o fi, aș vrea să abordez problema metodic.

Dragul meu turnător de Gabriel Liiceanu

Ușor repetitivă, puțin cam insistentă, dar valoarea ei constă în faptul că expune o realitate măruntă a unui om cu o gândire aproximativ liberă într-o țară comunistă. Fără să fie sălbatică, cutremurătoare sau să descrie scene de violență fizică, e totuși neliniștitoare. Nu cunosc persoană de astăzi care să nu fi putut ajunge „dușman” în acele vremuri, a cărei gândire adevărată să nu fi fost privită cu suspiciune, care să nu fi putut ajunge sub urmărirea unei Securități paranoice în căutare de ceva care să-i justifice existența.

N-am mai încercat să scriu serios proză cu stiloul de prin liceu, când am scris vreo 50-60 de pagini de roman destul de prost într-un caiet studențesc, ca să-mi dau seama că n-am răbdarea să-l copiez pe calculator și că nici scrisul meu nu dă pe-afară de ce citeț e.