Mi-a trecut pe la urechi toată povestea Iuliei Ionescu care a fugit la mănăstire și până la urmă a fost recuperată. Normal, s-au format mai multe tabere: cei anti-religie, care profită de situație ca să damneze religia din școli, cei care sunt doar fericiți că fata a ajuns acasă cu bine, cei cărora nu le pasă pentru că n-au luat contact cu știrea sau nu-i interesează, și cei pro-religie, care strâmbă din nas la cei anti-religie.
Citesc seria Millennium de Stieg Larsson. Romane polițiste, foarte faine, despre care o să discut când o termin. Dar până atunci o chestie mi-a sărit în ochi: câtă cafea beau personajele din roman. La fiecare 3-4 pagini cineva face cafea, bea cafea sau menționează cafeaua. Am căutat pe Google să văd dacă Suedia e cea mai mare consumatoare de cafea din lume. Răspuns: nu, Finlanda e, dar nici Suedia nu e extrem de departe. Conform wikipedia, în Finlanda se beau 12 kg cafea/cap de locuitor. În Suedia, 8,2 kg/cap de locuitor. În România, 2,3 kg/cap de locuitor.
[Author’s Note: So, this isn’t a short story, not really. Short stories have points and they create a universe of their own and enchant you all by their lonesome. They’re enough in and of themselves. This is a scene. It has a mini-point.
][1]
…De ce nu? M-am plictisit de Cosmopolitan, Elle, Unica și alte cum-să-uri care-mi povestesc cum să fiu frumoasă, aranjată și să-mi țin bărbatul acasă.
Mă duc în căutare de recenzii când:
– mă bate gândul să-mi cumpăr/să citesc o carte și nu știu dacă merită. – am citit o carte care simt că avea ceva de zis, dar parcă nu m-am prins foarte clar care era faza cu ea. Vreau să văd ce spun alții.
– am citit o carte care nu mi-a plăcut și vreau să văd dacă motivele pentru care nu mi-a plăcut stau în picioare, sau dacă am interpretat ceva greșit
– am citit o carte care mi-a plăcut și vreau să văd ce păreri (și idei) au alții
Cică vor să dea o lege prin care să se închidă marile magazine în weekend. Comentariu de la Sorin Mierlea, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor:
Anul trecut m-am enervat destul de tare de Valentine’s Day. E o zi atât de dulce, atât de însiropată, atât de plină de tot felul de chestii drăguțele încât nu simt niciun fel de atracție față de ea. În mod normal aș ignora-o, însă am învățat să fiu prudentă în ce-o privește.
Am dat peste o listă a concursurilor literare de anul ăsta. Cele din România. O anumită caracteristică se repetă aproape la toate, în mod covârșitor: imposibilitatea de a da în mod real de concursurile astea.
Cărți de spiritualitate care nu duc nicăieri, cărți de auto-ajutor care nu-ți spun nimic nou, articole încurajatoare despre cum să fii un om mai bun, sfaturi despre emoțiile pe care să le ai și despre iertarea pe care s-o manifești (dar care nu te învață nimic de genul), refrenul continuu „cunoaște-te pe tine!” și, alt refren, „poți deveni mai bun!”
Am vrut să văd Ultimul Zburător încă de când i-am văzut trailerul, am aflat că a existat o petrecere pentru trailer și că 70 de motocicliști au defilat cu ocazia respectivă. Toată povestea are un aer de eșec epic: