Am unele povești care sunt oarecum suspendate, care au elemente la care mai trebuie să mă gândesc, care nu se leagă foarte tare încă. De ex., e una care are o temă destul de puternică de răzbunare (pe lângă alte teme). Și, de ceva timp, rămăsese în ceață exact ce avea de gând să facă persoana respectivă efectiv ca gest de răzbunare. Nimic foarte vizibil. Nimic violent. Nu foarte legal.
Because of Stephen Fry, I ended up on Gizoogle.net. It appears to be a search engine that takes Google results and turns them into their gangster-speak versions. It’s an online translator of sorts, but with magnificently hilarious results.
Stephen Fry results on Gizoogle were really funny.
Gregorian Bivolaru results made me laugh my arse off. I wonder if the official Yogaesoteric website will issue an outraged cry against Gizoogle XD
Here’s the main page of the gregorianbivolaru.com website:
Da Romanian Yoga mackdaddy Home page – Introduction
This joint raps bout tha case of Gregorian Bivolaru, tha mentor of a big-ass spiritual movement up in Romania. Da organization he dropped is called MISA, tha Movement fo’ Spiritual Integration up in Absolute, n’ its main focus is on tha practice of yoga n’ meditation.
Din când în când vreau să scriu câte o chestie, dar mi-o ia altcineva înainte. Sau aș vrea să dau share pe Facebook, dar e prea mare osteneala să-mi fac cont. Ovidiu Efitimie a scris un articol mișto despre unguri și români. E genul de articol pe care l-aș fi scris și eu. Până la faza cu Feri. Aia nu.
Știu că sunt mai multe persoane pe aici pasionate de spiritualitate, sine și tot tacâmul. Vă voi recomanda un curs de pe Coursera, un site de care v-am zis deja că sunt foarte încântată pentru că oferă cursuri gratis, predate de profesori universitari, făcute exact pentru internet. Cursul se numește „Know Thyself”, sau pe românește, „Cunoaște-te”. E predat de Mitchell Green, de la Universitatea din Virginia și abordează problema cunoașterii de sine din multe perspective, pornind de la filozofie, trecând prin neuroștiință, ajungând și pe la budism.
Am fost odată într-o relație. Una serioasă. De câțiva ani. Care s-a terminat cu diverse persoane oferindu-mi nu un umăr pe care să plâng, ci sfaturi gen „Du-te la poliție” sau „Poate ar trebui să te muți”. Dar îmi știam marfa și știam că deși individul ajunsese ciudățel, nu era cazul să-mi caut pază și protecție, ci doar să-i dau papucii și să-mi văd de treaba mea. La un moment dat, m-a pus să stau într-un cerc de 49 de lumânări ca să-mi treacă rezonanțele negative.
Nu preiau prea des articole, dar a trebuit să-l preiau pe acesta de pe blogul lui Dorin Lazăr. Pentru că îmi spune că n-am voie să-l iau, de-aia.
Mă întreb dacă trebuie să recit tot imnul României, sau doar partea care se cântă. Dacă tot, poate primesc perioadă de graţie 24 de ore ca să-l învăţ, altfel rămânem blocaţi acolo până vine careva să mi-l şoptească la ureche.
Iată articolul:
Posted on by Dorin Lazăr
Tovarășii de la CFR sunt meseriașii de azi. Și ard de nerăbdare să fiu dat în judecată de tovarășii de la CFR, pentru că o să fie fain de tot. Astăzi mă simt ilegalist și doresc să mi se interzică drepturile civile pentru că am dat un link către CFR Călători.
Tocmai am pus mâna pe una din cărţile despre fanfiction pe care le voiam de foarte multă vreme (doar că n-o voiam destul). The Democratic Genre: Fan Fiction in a Literary Context de Sheenagh Pugh, de care am mai vorbit pe blog. Aveam senzaţia că a vorbit cam de aceleaşi lucruri de care am vorbit şi eu în disertaţia mea de la masterat („Fanfiction: The Free Genre”) şi normal că am vrut să văd ce a scris ea.
El, „Ce faci?” Eu, „Mi s-a zis să lucrez la chestiile astea ca să ajung până la urmă maestră în ce fac.” El, „Nu înveți să fii general spălând WC-uri și nici să fii scriitoare corectând articole proaste.” ”*” El, „Și la ce te-a ajutat toată povestea?” Eu, „Am învățat că nu sunt atât de puternică pe cât credeam. A fost o lecție de umilință.” El, „Umilința nu e o calitate.
Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.
Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)
Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime. M-am reapucat să citesc seria 50 Shades de E.L. James. Mai e o ultimă carte – „50 Shades Freed”, „50 de umbre descătușate”. Dar volumul doi a fost îngrozitor. Masochismul meu literar, combinat cu orice tendinție obsesiv-compulsive pe care le aveam în mine, de-abia a fost îndeajuns să mă ducă la bun sfârșit.