Roxana-Mălina Chirilă

Am un plan foarte măreț pentru 2018, pe care-l pun la cale încă de la sfârșitul lui 2016. Vreau să recomand o carte pe zi pe blog – în fiecare zi, timp de 365 de zile.

Dacă aș face un top anual al cărților cu cele mai frumoase coperte, „Istoria naturală a dragonilor” de Marie Brennan ar fi sigur în cel pentru 2017. Iată o imagine completă, cu coadă cu tot, a ilustrației de pe copertă.

În articolul trecut, ziceam că mă enervează când chelnerii se prefac că nu exist în momentul în care sunt la restaurant cu prietenul și vreau să plătesc eu. Din punctul meu de vedere, asta e o problemă de calitate a _serviciilor. _Dacă ești într-o profesie în care lucrezi direct cu oameni, e bine să-ți dezvolți un pic atenția la situație. De exemplu, dacă vorbește X cu tine, nu îi răspunzi lui Y. E destul de simplu.

Am ieșit cu prietenul să mâncăm în oraș. Am discutat noi despre tot felul de lucruri, de la rolul facultăților în ziua de azi la câte săptămâni are un semestru și, spre final, i-am dat șah mat cu o întrebare filozofică profundă. Sau poate doar l-am întrebat ce vrea să facă în seara asta și dacă are chef să ne uităm la un episod de Doctor Who. Oricum ar fi, a căzut pe gânduri și acolo a rămas.

Știți senzația aia care apare când lumea vorbește de o carte și pare interesantă, dar până la urmă reiese că autorul e român și renunți la ideea de a o citi pentru că doare gândul că o să-ți rupi dinții în detalii sterile, descrieri interminabile, personaje fade și așa mai departe?

Nu mi se întâmplă prea des să cumpăr poezie – i se întâmplă cuiva, în ziua de azi? – dar „Trado” mi-a fost prezentat ca un volum de poezii despre traduceri, la care au lucrat două poete care s-au descoperit una pe cealaltă traducându-se, Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad. Așa că l-am răsfoit și am dat peste versuri ca:

Văd la Dorin că mulți oameni care au fost la proteste s-au trezit cu probleme la conturile de pe Facebook – raportări de spam, blocări, ce-o fi. Tocmai ce ziceam că Facebook e un fel de piață publică care ne urmărește peste tot, acum o să continui ideea.

„Belgravia” e o carte despre societatea engleză de la începutul secolului 19 – sau, mai exact, despre două familii de la începutul acelui secol și intrigile care le unesc. Seamănă puternic ca stil cu serialul „Downton Abbey”, ceea ce nu e o coincidență: Julian Fellowes este creatorul amândurora.

Acum un an, de ziua mea, o prietenă bună mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, în ideea că e o carte simpatică și destul de bună și se vorbea o grămadă de ea. Evident, era versiunea în engleză, pentru că în română n-a apărut decât acum vreo două săptămâni și era cât pe-aci s-o primesc cadou de la altă prietenă.

„…și erau toți cu nasul în telefoane, nu se dezlipeau de ele. Nici vorbă să mai comunice, să vorbească între ei. S-au dus vremurile când oamenii discutau între ei.”