Din cauza naturii muncii (sau a muncilor, mai exact), ajung des prin cafenele, ca să beau o cafea și să mă uit la lume în timp ce lucrez. Că te saturi de aceiași pereți. Și constat o chestie: dimineața mă întâlnesc des cu elevi. Îi recunosc după subiectele abordate: ora de x, ora de y. Profesorul cutare.

Cei de la Book Depository au o vânzare de cărți simpatică: timp de 25 de ore dau 50 de cărți la reducere – câte una la fiecare jumătate de oră (toate în engleză, că sunt site din UK și clientelor lor e în mare parte de limbă engleză – dar au și cărți în alte limbi de vânzare în rest). Reducerile sunt de maxim 60%. Am mai participat la evenimente de-astea în trecut și m-am ales cu cărți făinuțe, luate după ce am aruncat o privire pe rezumat și pe recenzii, ca să văd dacă m-ar interesa.

[Pentru că îmi vin de pe Google o grămadă de oameni căutând blogul Ioanei Petrescu: blogul ministrului de finanțe e aici.]

Dragă Mihai Rapcea,

Ți-am zis toate astea în diverse momente pe blogul tău, dar de obicei ignori chestiile astea, sau zici „Lasă, că nu-i așa grav” (sau echivalente). Uneori când ți s-a zis că blogul tău e vraiște, ai venit cu statisticile cu ăia 1000 de unici pe zi ca să ne demonstrezi că blogul tău e de succes și citit.

Reîncepe un curs fain, gratis, pe care l-am făcut anul trecut. E cursul care mi-a plăcut cel mai mult din câte am terminat pe Coursera, chiar merită: A Beginner’s Guide to Irrational Behavior. E despre modul în care oamenii iau anumite decizii – care nu sunt tocmai cum te-ai aștepta, despre momentele în care trișatul ni se pare ok, despre oameni cinstiți care se poartă în moduri nu foarte cinstite și alte chestii de-astea.

Azi iau la mână trei cărți faine: Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat. Toate de Stieg Larsson, cunoscute sub denumirea colectivă de „Trilogia Millennium”. Larsson ar fi vrut să fie mai multe, nu o trilogie, dar a murit înainte să afle că a scris bestsellere mondiale, așa că uneori simți că punea bazele unele unei serii mai lungi, care nu va fi terminată. (pentru vorbitorii de engleză, seria e disponibilă la un preț foarte mic pe Amazon, vreo 7 dolari pe hârtie, vreo 12 dolari pe Kindle)

Am o prietenă care face mărțișoare. De-alea mici, discrete. Se duce, cumpără fire de mătase și face cu ele tot felul de chestii interesante. Anul ăsta a făcut niște steluțe minuscule în 8 colțuri înfășurate în mătase, mai mici de un sfert din unghia mea. Mi-a trimis și mie, a trimis și în alte țări, și pe alte continente, și ne-a trimis și felicitări de 1 martie, desenate de sora ei. Care e artistă și face ilustrații pentru diverse cărți pentru copii.

În 1950, când calculatoarele erau într-o fază de început, lumea își punea veșnicele întrebări filozofice de început de tehnologie. În cazul de față, una dintre întrebări era: pot mașinăriile să gândească?

Azi o prietenă a adus vorba de femei în știință/politică/etc. Așa că am pomenit-o pe Mitchell Baker, tipa care e la vârful Fundației Mozilla (Mozilla ca în „Mozilla Firefox”).

Am auzit multă lume zicând că e greu, e o corvoadă, e dificil, e o bătaie de cap inutilă să scrii cu diacritice.