][1]
Jucam World of Tanks. O hartă. Cinșpe jucători de partea mea (cu mine cu tot), cinșpe de partea cealaltă. Tancuri de toate felurile. După o vreme știi cum se mișcă fiecare, dacă trebuie să te ferești să fii atins de proiectilele celorlalți ca de drac, sau dacă poți să stai calm în mijlocul drumului și să tragi lejer în alții care trag cu disperare-n tine și de-abia te zgârie.
Una din chestiile alea care mă sâcâie, de la Goa’uld încoace și trecând prin tot felul de limbi cu apostroafe și toate cele: limbile sunt în general inventate la plesneală (o excepție notabilă sunt limbile inventate de J.R.R. Tolkien care, ca un lingvist respectabil, și-a creat limbile cu o exactitate aproape obsesiv-compulsivă).
3 chestii.
Acum nu foarte mult timp, ziceam că mi-am pierdut respectul pentru niște scriitori români care habar n-au pe ce lume trăiesc. Oamenii sunt atât de departe deasupra problemelor existențiale comune că nici măcar nu-și știu tirajele și nici nu-i interesează.
Mi-a trecut pe la urechi toată povestea Iuliei Ionescu care a fugit la mănăstire și până la urmă a fost recuperată. Normal, s-au format mai multe tabere: cei anti-religie, care profită de situație ca să damneze religia din școli, cei care sunt doar fericiți că fata a ajuns acasă cu bine, cei cărora nu le pasă pentru că n-au luat contact cu știrea sau nu-i interesează, și cei pro-religie, care strâmbă din nas la cei anti-religie.
Citesc seria Millennium de Stieg Larsson. Romane polițiste, foarte faine, despre care o să discut când o termin. Dar până atunci o chestie mi-a sărit în ochi: câtă cafea beau personajele din roman. La fiecare 3-4 pagini cineva face cafea, bea cafea sau menționează cafeaua. Am căutat pe Google să văd dacă Suedia e cea mai mare consumatoare de cafea din lume. Răspuns: nu, Finlanda e, dar nici Suedia nu e extrem de departe. Conform wikipedia, în Finlanda se beau 12 kg cafea/cap de locuitor. În Suedia, 8,2 kg/cap de locuitor. În România, 2,3 kg/cap de locuitor.
[Author’s Note: So, this isn’t a short story, not really. Short stories have points and they create a universe of their own and enchant you all by their lonesome. They’re enough in and of themselves. This is a scene. It has a mini-point.
][1]
…De ce nu? M-am plictisit de Cosmopolitan, Elle, Unica și alte cum-să-uri care-mi povestesc cum să fiu frumoasă, aranjată și să-mi țin bărbatul acasă.
Mă duc în căutare de recenzii când:
– mă bate gândul să-mi cumpăr/să citesc o carte și nu știu dacă merită. – am citit o carte care simt că avea ceva de zis, dar parcă nu m-am prins foarte clar care era faza cu ea. Vreau să văd ce spun alții.
– am citit o carte care nu mi-a plăcut și vreau să văd dacă motivele pentru care nu mi-a plăcut stau în picioare, sau dacă am interpretat ceva greșit
– am citit o carte care mi-a plăcut și vreau să văd ce păreri (și idei) au alții
Cică vor să dea o lege prin care să se închidă marile magazine în weekend. Comentariu de la Sorin Mierlea, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor:
Anul trecut m-am enervat destul de tare de Valentine’s Day. E o zi atât de dulce, atât de însiropată, atât de plină de tot felul de chestii drăguțele încât nu simt niciun fel de atracție față de ea. În mod normal aș ignora-o, însă am învățat să fiu prudentă în ce-o privește.