„Zei mărunți” e o carte din seria „Discworld” de Terry Pratchett publicată în 1992, dar se poate citi și singură – poate cu atât mai mult cu cât personajele principale nu-și fac apariția și prin alte cărți.

Am văzut azi o frază care spunea ceva despre un „evenimentele din Budapesta, Ungaria și Madrid”. Nu astea erau orașele și țara, dar asta era situația. Acuma, nu e exclus să fi mâncat omul care a scris textul o virgulă, lucru care se mai întâmplă, dar mi-a amintit de faptul că învățăm uneori în școală tot felul de prostii.

A fost odată ca niciodată o vreme în care mă uitam mai mult la seriale, iar unul dintre acelea era interminabilul „Supernatural” (a ajuns la sezonul 13; încă fac noi episoade, eu cred că am rezistat până pe la sezonul 8 sau 9). Pentru că mă distrau personajele, am făcut ce mai fac uneori și am dat o căutare după fanfiction bazat pe „Supernatural”. Sau poate a început să-mi recomande o prietenă fanfiction bazat pe „Supernatural”, nu mai știu.

Sunt cărți care-mi plac destul de mult, dar pe care mă mir că le mai citește și altcineva în afară de mine. Sunt mai ciudate, nu funcționează ca la fel ca majoritatea poveștilor și nu prea mi se par, neapărat, pe gustul publicului larg.

„Scrisori din Cipangu” e un volum de povestiri scurte despre Japonia, scrise de Mirona Bengescu, Maria Grăjdian, Irina Holca, Elena Lulea Kase, George Moise, Alexandra Mustățea, Raluca Nagy, Roman Pașca, Monica Tamaș, Carmen Săpunaru Tămaș, Sabina Yamamoto, Horea Sibișteanu, Deea Avram și Radu Leca. Ceea ce cred că explică de ce n-am trecut autorii în titlul postării.

S-a întâmplat odată să-mi spună un prieten că voia să înceapă o carte cu un dezastru, dar nu știa ce dezastru. Cum anume să-și chinuie protagoniștii?

Aveam 18 ani și am luat „Crimă și pedeapsă” din bibliotecă din curiozitate.

Terry Pratchett e cunoscut mai ales pentru seria de „Discworld”, despre o lume sub formă de disc aflată pe spatele a patru elefanți care stau pe carapacea unei țestoase ce înoată prin spațiu. Însă înainte să fie scriitor de ficțiune, a fost jurnalist – iar la un moment dat a fost angajat la o centrală nucleară să se ocupe de tot ce ținea de contactul cu presa pentru ei.

Marguerite Yourcenar (1903-1987) e o scriitoare importantă prin cercurile înalte ale culturii, fiind prima femeie care a fost acceptată în Academia Franceză – un lucru pe care vi-l zic nu pentru că vreau să vă dau pe spate din prima, ci ca să vă dau o vagă idee despre ce fel de cărți scrie.

Nikos Kazantzakis, pe care l-am mai recomandat cu „Zorba grecul”, e un scriitor grec care a trăit între 1883-1957. Dacă țin minte bine ce zicea în autobiografia lui, în tinerețe voia să devină călugăr ortodox, dar a fost trimis să mai trăiască înainte să se alăture mănăstirii – și nu s-a mai alăturat deloc. La bătrânețe a decis să scrie romane în schimb, ceea ce e excelent.