Pe vremea când eram în școală știam sigur că nu sunt „cu românii”. Patriotismul prăfuit al lui Eminescu și al iilor, mândria de a face parte din poporul lui Ștefan cel Mare și umflarea în pene pe baza unui trecut glorios mă lăsau rece. Nu simțeam vreo legătură cu satul românesc și cu atât mai puțin cu cel tradițional; bunicii mei, toți oameni cu facultate, locuiau la oraș și n-am înnoptat niciodată la „țară” până n-am fost la bunicii altcuiva în municipiul Brad din Hunedoara (hei, era o casă la periferie și aveau găini, normal că e „țară”). Nu vedeam nici cu ce anume mă afectează gloria unei istorii apuse cu foarte, foarte mult înainte să se inventeze radioul. Sau trenul. Sau tiparul, sincer.

Mi-a trecut prin fața ochilor o petiție pentru salvarea unei biblioteci brașovene pentru copii. De ce? Deoarece consiliul județean vrea să dea spațiul respectiv altei instituții:

Nu demult spuneam că am început să merg „la birou” la Digital Nomads Hub. E un loc mișto, îmi place, e central, e tot ce vrei… doar că e în Centrul Civic al Brașovului.

Ai nevoie de un hobby acum. Da, tu personal. Un hobby pentru care să trebuiască să faci ceva - nu știu, croșetează, fă machetuțe de mașini, ieși să faci poze, învață să recunoști plantele pe care le întâlnești în parcuri și pe stradă, sau împrietenește-te cu ciori sau învață să faci pâine. Un hobby care să nu se lege de lumea largă și de societate. Dacă nu-l ai, găsește-ți unul acum. Poți să-l schimbi mai târziu, dacă vrei, dar găsește ceva cât mai repede.

Cred că nu există dovadă mai clară a faptului că nu prea ne pasă de clasicii literaturii noastre decât cea că majoritatea edițiilor de Caragiale, Eminescu, Rebreanu și alții asemenea sunt ieftine și făcute pentru copii. Cred că singurele cărți de lux văzute de mine prin librării sunt cele de la Humanitas, dar în rest hârtie ieftină și „bibliotecă școlară” scrie pe ele.

N-am prea avut chef să scriu despre cărți anul ăsta din motive care țin de politică. Dar hai să încerc să nu rămân prea mult în urmă.

La prima vedere, nu e nimic în neregulă cu arestarea și posibila deportare a unui tânăr imigrant asociat cu o organizație teroristă. Pare chiar un lucru bun. Iar în SUA, chiar și rezidenții permanenți pot fi expulzați în anumite condiții - terorismul fiind evident una dintre ele. Dar pe măsură ce ies la iveală mai multe detalii și se înmulțesc protestele de susținere ale lui Mahmoud Khalil, un sirian cu părinți palestinieni și cetățenie algeriană care a luat parte la protestele de la Columbia University în 2024, devine clar că lucrurile sunt ceva mai complicate.

E ceva care îmbătrânește dizgrațios într-o carte ca „Religia woke” a lui Jean-François Braunstein. Nu în sensul în care peste ani și ani vom strâmba din nas jenați la ideile din text, considerându-le și naive, și avântate, și injurioase (deși și asta), ci în sensul în care cartea e în sine o felie de îmbătrânire urâtă.

Mai țineți minte când ziceam prin decembrie că ideile lui Călin Georgescu cam seamănă cu cele de la MISA și nu numai? Mai țineți minte că spuneam că citează din Osho și că se inspiră din ciorba New Age? Ei bine, acum am completări.

Ce mă bucur că am social media, pentru că pot să aud toate prostiile în timp real. După ce am auzit oameni care ziceau că ar lupta până la moarte pentru dreptul meu de a nu fi de acord cu ea cât timp nu am păreri diferite de ale lor, acum o ascult pe aia cu „paradoxul toleranței” pe repeat, de zici că e hitul iernii 2025.