„Maus” e o poveste despre Holocaust. Mai exact, e povestea reală a unui supraviețuitor al Holocaustului, spusă de fiul său, Art Spiegelman, sub formă de benzi desenate. Publicată pentru prima oară în foileton în 1980, seria „Maus” a fost până la urmă preluată de o editură mare și reunită într-un volum (iar apoi și într-un al doilea volum), care a avut un succes răsunător – pe bună dreptate, de altfel.

Când am început să citesc benzi desenate japoneze, am început să caut și liste cu autorii importanți din domeniu. Adică, ok, nu am nimic împotriva seriilor pentru adolescenți, dar eram curioasă care sunt cărțile considerate mai importante la ei. N-a trebuit să caut mult până am auzit de Osamu Tezuka, care scosese o serie numită „Astro Boy”, desenată într-un stil foarte copilăros. N-am găsit-o, dar nici n-am căutat-o prea tare. Am descoperit și că avea ceva benzi desenate despre Buddha, pe care iar nu le-am prea găsit (și, când am găsit câte ceva, nu mi-am dat seama care volum din serie era; probleme, probleme) și nu m-am putut decide dacă vreau să mă arunc cu capul înainte și să cumpăr o serie întreagă de un autor de care nu știu dacă-mi place.

Pentru că sâmbăta recomand cărți mai ciudate și săptămâna asta a avut o temă SF, mi-am dat seama de un lucru: am citit în general ce era mai faimos în cadrul genului, fără să aung să descopăr ce era mai dubios. Și pe urmă, tot scrollând între opțiuni, mi-am adus aminte de benzile desenate Transmetropolitan. Dacă nici seria asta nu e ciudată, atunci care să fie?! Într-un viitor hiper-tehnologizat, jurnalistul Spider Jerusalem s-a retras din lume în creierul munților, s-a înconjurat de sisteme de apărare paranoice și trăiește ca un sălbatic.

Acum ceva timp, mi-am dat seama că sunt bogată, pentru o valoare dată a bogăției – în cazul de față, bogăție = abilitatea de a cheltui o sumă relativ mare pentru a te bucura de un lucru bun, fără să ajungi la sapă de lemn. Așa am ajuns să ne gândim să luăm niște serii de benzi desenate japoneze (manga), iar sugestia lui D. a fost Claymore, pentru că e vorba despre niște tipe care se bat cu demoni, folosind săbii extrem de mari.

„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni. Alison Bechdel are o copilărie mai neobișnuită. Tatăl ei lucrează ca profesor de engleză, restaurator de case și director la pompe funebre, așa că-și petrece copilăria într-o casă grandioasă și printre oameni morți.

E sâmbătă, deci e ziua recomandărilor mai ciudate. „Sunstone” de Stjepan Šejić e o serie de benzi desenate despre două tipe aflate într-o relație BDSM. Are umor, e romantică, e sexy, e tot ce trebuie. Mergeți și citiți-o. Hm? Sunteți încă aici? Ok, pot să scriu mai mult context. Stjepan Šejić e un croat care scrie și desenează benzi desenate, dintre care unele sunt publicate online, mai mult sau mai puțin gratuit.

Când am început să aud că benzile desenate pot fi fără supereroi și pot aborda și teme serioase istorie sau biografice, am reținut trei titluri de cărți importante: „Maus”, de Art Spiegelman, „Persepolis”, de Marjane Satrapi și „Casa veselă”, de Alison Bechdel. Toate trei au fost traduse și la noi și toate trei mi-au plăcut enorm. „Maus” e o biografie excelentă a tatălui autorului, care a fost în lagărele de concentrare de la Auschwitz.

Un pastor e posedat de o ființă supranaturală cu puteri divine, care se trage din povestea de dragoste ilicită, imorală, contra naturii, blamată, dintre un înger și un demon. De unde și numele de Preacher al seriei lui Garth Ennis. E genul de volum care ori te prinde, ori te lasă cu un gust amar de dezgust în gură, pentru că are violență cât cuprinde, personaje cu deformități care par să fie acolo mai mult ca să șocheze și cele mai oribile tunsori de la stilul punk încoace.

Am dat peste una dintre cele mai frumoase reprezentări ale arborelui limbilor, cu ramuri din care se desprinde fiecare grup, fiecare limbă… Bine, nu se văd influențele, ci doar rădăcinile limbilor, dar chiar și așa mi-a luat ochii arborele. Nu e complet (în sensul în care nu conține toate limbile pământului), ci se referă doar la acele familii de limbi care apar într-o bandă desenată a autoarei, Minna Sundberg, care bandă desenată e pe net, aici.

Parcă aveam ceva fani Star Wars printre cititori. Timp de două săptămâni (începând de azi) Humble Bundle oferă benzi desenate bazate din seria SW, ca de obicei, la prețuri mărunte. Văd ceva omnibus cu primele 26 de numere ale seriei, niște mini-serii de 4-5 numere și alte câteva chestii care par interesante. Bănuiesc că nu se supără cei de la HB dacă le folosesc screenshot-ul ca material promoțional: