Sherlock Holmes! Probabil personajul cel mai ecranizat din istoria cinematografiei și preluat de-a lungul anilor de o grămadă de autori care au scris povești despre el sau inspirate de el. Nu e primul detectiv fictiv, dar e probabil cel mai cunoscut. Autorul, Arthur Conan Doyle, a încercat la un moment dat să-l omoare ca să poată scrie și altceva, dar fanii l-au convins să-l aducă înapoi la viață și să continue să scrie povești cu el.

Țin minte că la un moment dat, în careva dintre cărțile din seria Discworld, o vrăjitoare bătrână îi spune unui preot că păcatul e atunci când tratezi oamenii ca pe obiecte. Cam ăsta ar fi rezumatul cărții „Arme matematice de distrugere”: oamenii sunt tratați ca obiecte, cu ajutorul inovațiilor tehnologice și al matematicii. Și e evident că rezultatele nu sunt în regulă.

„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni.

Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună.

Există opere de artă atât de frumoase, de puternice, de profunde încât îți taie răsuflarea și știi că niciodată n-o să te ridici la nivelul lor – nici ca artist, nici sufletește, nicicum. Îți arată o altă lume, dar îți trântesc ușa în nas când vrei să pășești spre ea.

„Sir Gawain și cavalerul verde” e o poveste anonimă de la finalul secolului 14, așa că lizibilitatea ei depinde de la traducere la traducere.

Poate că n-o să vreți să citiți cartea asta pentru că n-a fost tradusă în română, dar o să vreți să auziți povestea. Pentru că în 1518, o grămadă de oameni din Strasbourg au început să danseze și au dansat până la epuizare – iar în unele cazuri, până la moarte.

Acum câțiva ani, am dat peste o listă cu cele mai bune romane SF din toate timpurile – și pentru că nu prea știam genul, am zis că lista respectivă e un loc bun din care să-mi încep educația în domeniu.

Prima oară am auzit de David Sedaris de la o prietenă. Nu mai știu dacă era atunci când se abținea cu greu să nu-și cumpere un bilet pentru careva dintre tururile lui de carte, sau când îi povesteam nu știu ce nebunie care mi se întâmplase și mi-a spus că ar trebui s-o scriu undeva, cum face David Sedaris cu chestiile care i se întâmplă lui.

Ursula K. Le Guin a venit în SF dinspre științele umaniste. Asta înseamnă că nu-și bate prea mult capul cu principiile de funcționare ale navelor spațiale, dar are grijă ca personajele ei să găsească ceva interesant la capătul drumului prin spațiu.