Roxana-Mălina Chirilă

cartea de azi

[4 feb] Cartea de azi: „Calea regilor” de Brandon Sanderson

Am mai vorbit de „Calea regilor” de Brandon Sanderson și altă dată, dar nu mă deranjează deloc s-o pomenesc pe scurt și acum. Sanderson e un scriitor de fantasy care-și construiește lumile într-un mod aproape științific: pune cap la cap detalii și sisteme magice cu atât de multă atenție la detaliu încât simți că universurile lui au o logică la fel de clară precum al nostru. Într-un fel, sunt axate pe știință, doar că știința funcționează altfel acolo.

[3 feb] Cartea de azi: „O propunere modestă” de Jonathan Swift

Cea mai simplă metodă pentru ca populațiile sărace să scape de problema lor economică e să-și transforme cea mai mare povară într-un avantaj. Mai exact, în loc să lase copiii să le atârne de gât ca o povară ce trebuie hrănită constant și care nu aduce niciun beneficiu, mai bine îi folosesc în diverse moduri. De exemplu, îi pot mânca. Și le pot folosi pielea pentru a face cizme de damă, care sigur vor foarte moi.

[2 feb] Cartea de azi: „Zen și arta reparării motocicletei” de Robert M. Pirsig

Un profesor de la un mic colegiu devine obsedat de conceptul de calitate – atât de obsedat încât are o cădere nervoasă și tratamentul îl disociază de propria persoană atât de mult încât simte că devine altcineva și își pierde o parte din memorie înainte să fie din nou lăsat liber în societate. „Zen și arta reparării motocicletei” e despre o călătorie pe motociclete pe care o are după episodul respectiv, împreună cu fiul său și câțiva prieteni.

[1 feb] Cartea de azi: „Documentele postume ale clubului Pickwick” de Charles Dickens

Charles Dickens a fost unul dintre oamenii hotărâți să facă lumea mai bună. A fost jurnalist și editor pe la diverse ziare, a intrat în contact cu clasele de jos, și-a făcut prieteni interesați și ei de cauze sociale, iar rezultatul se vede deseori în cărțile lui, care tind să vorbească despre orfani și vieți grele. Primul lui roman, „Documentele postume ale clubului Pickwick”, nu e deloc așa. E o carte veselă despre niște domni londonezi din același club care pleacă la țară și trec prin tot felul de aventuri.

[31 ian] Cartea de azi: „Omul pictat” de Peter V. Brett

La apus, apar demonii. Se ridică din pământ ca niște fuioare de ceață și au nevoie doar de clipe ca să se materializeze complet și să-și înceapă vânătoarea. Sunt aproape de neucis, mai puternici decât oamenii și nu pot fi opriți decât de glife, de care nu pot să treacă. Așa că omenirea se ascunde în case de la apus până la răsărit, iar cei cărora li se șterge chiar și o glifă mor sfârtecați.

[30 ian] Cartea de azi: „The Price of Meat” de K.J. Charles

Sunt momente în care mă întreb dacă o carte e o plăcere vinovată sau dacă e chiar bună. Sunt alte momente în care mă întreb dacă o carte e suficient de ciudată încât s-o pun sâmbăta. „The Price of Meat” e o poveste de vreo 70-80 de pagini care are loc în Londra. Sau mai exact, într-o Londră dintr-o lume paralelă terifiantă, în care Regina Victoria n-a ajuns pe tron și în care există o zonă la nord de Tamisa în care legile nu se aplică și criminalii nu pot fi dați pe mâna justiției: Alsatia.

[29 ian] Cartea de azi: „Baudolino” de Umberto Eco

Îmi place să cred că, dacă oamenii din Evul Mediu ar fi scris fantasy sau SF, ar fi scris ceva ca „Baudolino”, care e o poveste de aventuri bazată pe credințele medievale despre cum arată lumea și ce fel de creaturi se află în ea. Baudolino e un băiat care se întâlnește cu Frederic I Barbarossa, regele Germaniei, când acesta se îndreaptă spre Italia. Ajunge să fie vândut regelui, iar la curtea acestuia învață să scrie și să citească în latină (printre altele) și îl însoțește în campaniile lui de cucerire a Italiei și în cruciade, cu excepția unei perioade în care se duce să studieze la Paris, își face prieteni și împreună cu ei află de miticul regat al Preotului Ioan de undeva din orient, după care mai adaugă și ei la legendă.

[28 ian] Cartea de azi: „Luminile nordului” de Philip Pullman

Lyra Belacqua trăiește în Colegiul Jordan din Oxford, crescută de cărturari și jucându-se cu fiii servitorilor. Nu știe cine-i sunt părinții, dar nici n-o interesează chiar atât de mult problema. Trăiește aproape lipsită de griji, până când unii dintre prietenii ei sunt răpiți de o organizație sinistră, iar cărturarii de la Oxford o dau pe Lyra pe mâna doamnei Coulter, o exploratoare cu puternice legături politice. „Materiile întunecate” e o serie pentru copii, dar asta nu-l oprește pe Philip Pullman nici să scrie o poveste neobișnuită, nici să creeze o lume complexă.

[27 ian] Cartea de azi: „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” de Tom Stoppard

În „Hamlet” (piesa de teatru scrisă de Shakespeare) există doi tipi, Rosencrantz și Guildenstern, care sunt colegi de școală și teoretic prieteni cu Hamlet. Acuma, după cum se știe, atât de tare se moare pe capete în piesa respectivă încât, la final, singurul om disponibil să preia tronul e monarhul țării vecine, care era în trecere și nu avea niciun plan să cucerească Danemarca. Nu e deci deloc surprinzător că prietenia cu Hamlet le e fatală lui R & G.

[26 ian] Cartea de azi: „Claymore” de Norihiro Yagi

Acum ceva timp, mi-am dat seama că sunt bogată, pentru o valoare dată a bogăției – în cazul de față, bogăție = abilitatea de a cheltui o sumă relativ mare pentru a te bucura de un lucru bun, fără să ajungi la sapă de lemn. Așa am ajuns să ne gândim să luăm niște serii de benzi desenate japoneze (manga), iar sugestia lui D. a fost Claymore, pentru că e vorba despre niște tipe care se bat cu demoni, folosind săbii extrem de mari.