Nu știu dacă sunt prea multe persoane în România care înregistrează cărți audio și care au problema asta, dar în cazul în care e cineva… Dacă ajungi să înregistrezi într-un apartament normal, în camere care un ecou enervant, ai nevoie de ceva care să mai absoarbă din sunet. O draperie în spate (cât mai groasă) și o masă de călcat de pe care atârnă haine (sau o pătură) în față, eventual cu încă niște haine adunate pe masa de călcat, rezolvă o mare parte din problemă.

Am spus-o și pe Facebook, hai s-o spun și pe blog: urăsc să-mi aud singură vocea. „Păi bine, bine, dar nu faci tu și audiobook-ul de la propriul tău roman?” ar putea întreba unii. „Cum se împacă asta cu faptul că ai o voce nasoală?” Uite așa: nu cred că am o voce nasoală. Cred că e o voce ok. De fapt, sunt sigură că e o voce ok, știu că unii sunt încântați să o asculte și spun chiar că citesc mișto.

Îmi pun căștile cu microfon să înregistrez. „Flight from Hell, season three…” Mă opresc brusc. Parcă mi s-a uscat gura, jur că mi s-a lipit limba de cerul gurii puțin. Încerc iar. „Flight from Hell, season three…” Gâtul mi se face ca deșertul. Iau o gură de apă. „Flight…” Iau trei guri de apă. „Flight from Hell, season three…” Beau paharul până la fund, duc partea cu „written and read by” până la capăt.