La un moment dat, în mijlocul unor agitații cu cuceriri și bătălii de prin secolul 16, un conducător nu foarte bun a vrut să execute pe cineva. Însă n-avea la dispoziție niciun călău și, în loc să aștepte, a decis să invoce un drept mai vechi, care-i permitea să aleagă un individ oarecare pentru a face execuția. Cel ales era un meșteșugar onorabil, dar cu o mică pată în istoria familiei (o rudă avusese o problemă cu un câine și o crimă).

Hai să ne uităm la un screenshot al unui articol peste care am dat nu demult: Articolul e de pe sfatulparintilor.ro și este neschimbat până azi, doar că are de două ori mai multe vizualizări decât atunci când am făcut screenshot-ul. O să scriu aici câteva observații pe marginea fragmentului de articol care e vizibil aici (n-am răbdare să-l mai citesc o dată pe tot), ca punct de pornire pentru o discuție mai largă despre umanism și necesitățile „de suflet” ale oamenilor din ziua de azi.

Am vrut inițial să scriu articolul ăsta ieri, dar mi-am dat seama că o s-o ia lumea de banc (bine, unii au luat diverse bancuri prea în serios, așa că tot dau peste comentarii pline de prejudecăți și înjurături la știri false). Acum vreo 500 de ani, în Strasbourg, pe vremea aia un oraș din Sfântul Imperiu Roman în care bântuia foamea și reveniseră lepra și ciuma, a apărut o maladie ciudată: oamenii se apucau să danseze de nebuni și nu se mai puteau opri.

„Julius Caesar” de Philip Freeman e o carte ușor dezamăgitoare. Cred că m-am obișnuit cu binele. Nu-i nimic, rectific la următoarea. După cum spune și titlul, e vorba despre Iulius Cezar, de prin adolescență până la cuțitul vârât de Brutus. Nu e o carte academică, lucru care se vede mai ales când autorul ne comunică omniscient la ce se gândea toată lumea implicată, cine a dat din umeri când și alte astfel de lucruri.

În școală nu-mi plăcea istoria și încep să înțeleg de ce. Manualele și profesorii aruncau în noi cu tot felul de informații seci, descărnate, care trebuiau reținute și din care nu prea aveam ce iubi. Dacă școala ar fi încercat să ne determine să iubim pisicile, ne-ar fi pus la dispoziție schelete de pisici cu care să ne jucăm, după care s-ar fi mirat că nu simțim dragoste față de animale.