La un moment dat, în mijlocul unor agitații cu cuceriri și bătălii de prin secolul 16, un conducător nu foarte bun a vrut să execute pe cineva. Însă n-avea la dispoziție niciun călău și, în loc să aștepte, a decis să invoce un drept mai vechi, care-i permitea să aleagă un individ oarecare pentru a face execuția.

Hai să ne uităm la un screenshot al unui articol peste care am dat nu demult:

Am vrut inițial să scriu articolul ăsta ieri, dar mi-am dat seama că o s-o ia lumea de banc (bine, unii au luat diverse bancuri prea în serios, așa că tot dau peste comentarii pline de prejudecăți și înjurături la știri false).

„Julius Caesar” de Philip Freeman e o carte ușor dezamăgitoare. Cred că m-am obișnuit cu binele. Nu-i nimic, rectific la următoarea.

În școală nu-mi plăcea istoria și încep să înțeleg de ce. Manualele și profesorii aruncau în noi cu tot felul de informații seci, descărnate, care trebuiau reținute și din care nu prea aveam ce iubi. Dacă școala ar fi încercat să ne determine să iubim pisicile, ne-ar fi pus la dispoziție schelete de pisici cu care să ne jucăm, după care s-ar fi mirat că nu simțim dragoste față de animale.