Primul lucru care atrage privirea la Istoria tărâmurilor și locurilor legendare e frumusețea cărții în sine, ca obiect. De la prima răsfoire dai peste hărți, ilustrații, tablouri vechi, toate alese pe sprânceană, de ți-e mai mare dragul să caști ochii. Și, trebuie să recunosc, combinația de frumos și interesant a fost cea care m-a convins s-o și cumpăr. Ca text, cuprinde 14 capitole despre locuri care nu există (sau nu sunt ce s-ar crede), dar care au fost căutate din nou și din nou, de la Atlantida la Regatul Părintelui Ioan la Agartha, plus un capitol despre locuri extraordinare din cărți, pe care știm totuși să nu le căutăm.

Nu știu cât adevăr există în povestea asta, pe care am auzit-o de la cineva (nu mai știu cine), care a auzit-o de la altcineva (nu mai știa cine) și probabil tot așa până când povestea se pierde în legendă, sau până există totuși un grăunte de adevăr la mijloc. Se spune că a fost odată fie o poezie în care era vorba de „mușcata din fereastră”, fie de o piesă de teatru cu acest titlu (care în cazul acela ar fi scrisă de Victor I.