Ca absolventă de filologie, mi s-a spus de o grămadă de ori că am făcut o facultate inutilă și că diplomele ca a mea sunt numai bune de hârtie igienică. (În fine, diplomele ca ale mele – am și masteratul.) Fraților, diploma de studii nu e o hârtie magică. Nu face din tine în mod magic o persoană aptă de angajare nici măcar dacă ești programator, decât dacă uită firma să te treacă prin interviul tehnic.

Am povestit la un moment dat că am fost profă o perioadă scurtă. Și am povestit atunci legat de predare, acum o să povestesc legat de colaborarea cu compania, că sunt pe jos de râs pe aici și e prea mișto chestia ca să n-ajungă pe blog. Deci, după cum mai spuneam înainte, eu am avut ideea fixă că aș vrea să predau – dar n-am avut ocazia până anul ăsta.

Una din chestiile alea care mă sâcâie, de la Goa’uld încoace și trecând prin tot felul de limbi cu apostroafe și toate cele: limbile sunt în general inventate la plesneală (o excepție notabilă sunt limbile inventate de J.R.R. Tolkien care, ca un lingvist respectabil, și-a creat limbile cu o exactitate aproape obsesiv-compulsivă). Chestia asta face ca limba inventată să semene deseori cu limba autorului. Scrierea e în general pe litere, propozițiile sunt de tipul subiect-predicat-complement și în general singurele schimbări relevante sunt câteva cuvinte care reprezintă concepte puțin mai abstracte decât alea pe care le împrumută toată lumea de la filozofii germani.