Nu există absolut niciun motiv ca o bandă desenată românească să nu fie mai bună decât multe, multe benzi desenate americane. Dimpotrivă. Talent există. Dacă există și dorință, se poate. „Știma apelor” o demonstrează. E o carte de benzi desenate scrisă de Maria Surducan și ilustrată de Anna J. Benczédi care a fost publicată pe net de curând și a ajuns și pe hârtie în 2019. Arta e superbă. Personajele sunt expresive și vii și le citești gândurile în priviri.

Dacă vreți să citiți o carte de poezie românească anul ăsta… Și cu asta am redus cu 99% numărul cititorilor. Cum oricum n-o să am 100 de cititori pe postarea asta, treaba mea aici s-a terminat, pot să l_orem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua până la finalul postării._ Lorem ipsum dolor… Eh. În cazul în care cineva insistă.

A fost o perioadă din copilăria mea când dădeam de Snoopy peste tot – jucărele, tricouri, tot. Dar deși știam personajul, nu știam de unde era și nu citisem nimic cu el. Îl percepeam ca pe un fel de Hello Kitty, un fel de personaj faimos pentru că e faimos, simpatic, ușor de recunoscut, dar fără context. După ani și ani, am aflat că Snoopy e din banda desenată Peanuts, publicată zilnic în ziare începând cu 1950.

Mackenzi Lee nu e cunoscută pentru acuratețea istorică de care dă dovadă în ce scrie, dar „Ghidul de vicii și virtuți pentru gentlemeni” e o carte YA distractivă, publicată prima oară în engleză în 2017 și tradusă și la noi după ce a devenit un succes internațional. E sfârșitul secolului 18 și Henry Montague e un tânăr viconte englez care o ține din petrecere în petrecere alături de prietenul lui cel mai bun, Percy.

Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului. Povestea a fost scrisă acum o mie de ani la curtea imperială japoneză și acolo se și petrece acțiunea. Genji e un prinț născut dintr-o concubină de rang inferior, dar care este considerat perfecțiunea întruchipată, un adevărat ideal masculin.

Trăim într-o lume în care fanii devin din ce în ce mai vizibili – evenimentele precum Comic Con au intrat deja în mainstream, se știe că „50 Shades” s-a născut ca poveste bazată pe „Twilight” și francizele mari încearcă să facă cât mai mult _hype _ca să aibă priză la fani. „Enterprising Women” e o carte publicată în 1992 de cercetătoarea Camille Bacon-Smith, care a intrat în comunitățile de fani din SUA special ca să le studieze.

Dacă e să cumpărați o carte de copii pe care s-o citiți și voi, „Domnișoara Goth și fantoma șoricelului” e una dintre cele mai bune recomandări pe care vi le pot face. Chris Riddell e cunoscut mai ales ca artist, dar și scrie ocazional. I-am cumpărat cartea pentru ilustrații, dar am avut supriza să văd că și povestea e simpatică (probabil că n-o fi câștigat un premiu cu ea degeaba).

Seria asta de postări e „Cartea de azi”, nu „Cărți care mi-au plăcut”, așa că azi vă voi povesti despre una dintre cele mai triste experiențe pe care le-am avut în materie de citit. Am crescut printre cărți. Aveam mai multe în casă decât citesc majoritatea oamenilor educați într-o viață. Aveam clasici, aveam cărți de aventuri, aveam cărți scorțoase de non-ficțiune, aveam romane plictisitoare și chestii de care nu știu nici până în ziua de azi ce sunt.

Hei, știți ce chestii culturale se mai întâmplă prin țară?… Da, nici eu. Pe cei de la Scena9 îi știam de pe site-ul lor, pe care intru din an în praznic, dar care are chestii interesante despre lumea culturală. Am rămas un pic surprinsă pe la începutul anului când le-am văzut revista în librărie – e un volum de 200 de pagini mari, cu hârtie groasă perfectă pentru imprimat poze și o greutate de un kilogram care m-a făcut s-o citesc mai mult pe acasă, ca să n-o car după mine.

„Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta” Romanul „Lolita” al lui Vladimir Nabokov e cunoscut mai ales pentru tema pedofiliei – dar dacă descrierea rămâne la atât, i se face un deserviciu. Humbert Humbert, care e atât personajul principal, cât și naratorul cărții, este un tip cultivat, rafinat, cu o educație vastă, genul de bărbat care ar face o impresie bună la prima vedere.