Isaac Asimov e unul dintre marii scriitori SF clasici (mai trebuie să zic chestia asta?). S-a născut în 1920, a studiat chimia la facultate, și-a dat doctoratul din ea și a scris atât de mult încât a ajuns să renunțe la cariera de om de știință și să devină scriitor cu totul. „Eu, robotul” nu e un roman – e o colecție de povestiri scurte publicate în mare parte în anii ‘40 și adunate în colecție în 1950, dar care au fost editate să se potrivească în același univers.

„Shapely Ankle Preferr’d: A History of the Lonely Hearts Advertisement” de Francesca Beauman e exact ce sugerează și subtitlul: o istorie a anunțurilor matrimoniale. Sau, mai exact, o istorie a anunțurilor matrimoniale din Anglia și mai ales din Londra, cu accent pe ce s-a întâmplat înainte de a doua jumătate a secolului 20. Nu știu alții cum sunt, dar eu când văd cărți pe nișe atât de specifice ale istoriei îmi vine să le iau acasă doar ca să nu dispară fără urmă – iar asta e distractivă și ușor de citit.

Nu știu cum s-a întâmplat de n-a ajuns „Wicked: The Life and Times of the Wicked Witch of the West” în România, pentru că a fost un fenomen în străinătate. Publicată pentru prima oară în 1995, este o reinterpretare a „Vrăjitorului din Oz”, având-o ca personaj central pe Elphaba, vrăjitoarea cea rea din Vest. Cartea a fost transformată și în spectacol muzical și a luat premiul Tony. Nu neapărat că ar fi o carte excelent scrisă – uneori Gregory Maguire încearcă prea mult să Scrie (!

Harry Dresden e vrăjitor și detectiv. Din păcate, nu prea se are bine cu lumea magică, unde a cam dat-o în bară cu niște chestii, iar la muncă face foamea. Noroc că vine cineva la el cu un caz de crimă provocată prin magie neagră și că polițiștii au nevoie de el pentru consultații paranormale, altfel chiar n-ar avea din ce să trăiască. „Nori de furtună” de Jim Butcher e o carte urban fantasy publicată prima oară în 2000.

Umberto Eco avea o pasiune deosebită pentru tot felul de ciudățenii inventate și imaginate de oameni de-a lungul istoriei. „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare” e o carte superbă ca obiect, cu conținut extraordinar și imagini pe măsură. Eco povestește cu o erudiție extraordinară despre locuri de legendă, unele dintre care sunt foarte cunoscute (Atlantida…), altele mai puțin. Povestește istoria fiecăruia dintre ele, le prezintă în detaliu, iar apoi adaugă citate care le descriu din literatura scrisă de-a lungul timpului.

Știați că o să vină și momentul ăsta. Cel al lui Lev „Am scris un roman legendar de lung” Tolstoi și al romanului său legendar de lung. „Război și pace” e un roman istoric scris în secolul 19, pe vremea când erau la modă foiletoanele – iar cartea asta a fost publicată și ea pe părți în 1865-1867, după care Tolstoi a rescris părți din ea și a publicat-o într-o versiune completă și finală în 1869.

Câteodată, printre zece știri politice și trei chestii deprimante, văd prin vreun feed ceva care e dulce cap-coadă și mai taie din sumbrul din jur. Benzile desenate create de Catana fac parte din categoria asta. Sunt dulcegării despre ea și prietenul ei, mici întâmplări de zi cu zi care sunt drăguțe și pufoase și uneori haioase. Sunt disponibile pe site-ul Catana Comics, unde sunt în engleză (cu zece mii de link-uri spre instagram, argh, ca să-ți fie greu să dai un link către o pagină anume, cum e asta), dar acum au fost publicate și în volum și traduse și pe la noi.

Povestea lui Faust nu-i aparține lui Goethe, deși e drept că pe la noi asta e asocierea făcută cel mai des. Însă înainte să fie personaj de teatru, Faust a fost personaj de legendă, probabil bazat pe un alchimist, astrolog și magician german care s-a născut pe la sfârșitul secolului 15. La finalul secolului 16, scriitorul englez Christopher Marlowe a dat peste o versiune a poveștii pe care a transformat-o într-o piesă de teatru.

Yukio Mishima e unul dintre autorii japonezi care au un anumit renume și în afara țării lor de origine. Acum câțiva ani, când am cumpărat „Confesiunile unei măști”, am făcut-o mai mult pentru că știam autorul decât pentru că aș fi știut ce era cu cartea în sine, dar n-am regretat alegerea. Publicată în 1949, când autorul avea 24 de ani, „Confesiunile unei măști” e o poveste elegant scrisă despre un tânăr în conflict cu el însuși, care era un copil anormal, fascinat de moarte, îndrăgostit de trupuri masculine, atras deci iremediabil de imaginea Sfântului Sebastian (cel de pe copertă), auto-reflexiv și întorcând totul pe toate fețele.

În 2009, pe site-ul de artă deviantArt au apărut câteva benzi desenate simpatice despre țările nordice care au câștigat rapid în popularitate, până când au devenit unele dintre cele mai iubite creații de pe site. Fiecare țară e reprezentată ca un personaj care îmbină stereotipurile și ideile vecinilor săi despre ea – de la Suedia tehnologizată, la Danemarca relaxată, la Norvegia pasionată de natură. Aproape de la început, benzile au povestit despre istoria, cultura și evenimentele din diverse locuri prin scene scurte, cu un pic de haz, și cu o explicație mai în detaliu în comentarii.