Roxana-Mălina Chirilă

Diverse

Recomandare – Akira Senju

Cui îi plac orchestrele și corurile? Muzică de Akira Senju pentru coloana sonoră din „Fullmetal Alchemist: Brotherhood”.

Perioada R.E.M. a vieții noastre

E acea perioadă a anului (2012) în care poți să începi să faci bancuri cu apocalipsa. Sau să continui să faci bancuri cu apocalipsa. Sau să inventezi noi bancuri cu apocalipsa. Hai, repede! Că dacă nu le spunem acum, cine știe când vine următoarea… Pentru cei care, la fel ca mine, ascultă R.E.M. într-o veselie zilele astea și au nevoie de link-uri: R.E.M: Altă variantă simpatică, Great Big Sea: Și o melodie de rămas-bun, în cazul în care totuși are loc apocalipsa asta (noi încercăm din greu să v-o aducem, nu știm dacă reușim):

Cine, cine, cine o fi oare cavalerul negru din filmul The Dark Knight Rises?

Mă distrează enorm articolele conspirative, pentru că de obicei n-au nici cap, nici coadă, doar câteva idei zăpăcite aruncate cu furca.

Ăsta e luat nu de pe BOR.ro, cum mă întreba cineva aseară, ci mai rău. De pe Yogaesoteric.net, site-ul oficial al MISA. Aviz amatorilor care se înscriu la cursurile lor de yoga: va trebui să luați în serios chestii de genul ăsta 😀

Așa. Aici găsiți articolul.

Începe superb din titlu:

Cine este cavalerul negru din filmul The Dark Knight Rises?

…Batman. Normal.

Iarnă și ceai

A nins. Acum câțiva ani de zile nu-mi plăcea deloc iarna, până când a venit odată un Crăciun în care am rămas singură în București pentru că teoretic stăteam cu iubitul care se plângea că sacrificasem Revelionul nostru împreună, dar practic s-a dus în treaba lui, iar eu am rămas acasă unde era cald și liniște și Tori Amos cânta despre iarnă și clopote și despre toate lucrurile despre care cântă Tori Amos.

A fost un Crăciun în care am scris și în care mi-am gustat singurătatea și creativitatea și am mâncat, cum fac acum, turtă dulce. M-am afundat în povestiri și lumi și idei și am rămas cu nostalgia acelui Crăciun, cu dorul acelei ierni.

Windows vs. Linux

Scriu fara diacritice, ca inca nu le-am reinstalat.

Reinstalat Windows pe laptop:

  1. Pregatire sufleteasca profunda.
  2. Backup date de pe tot laptopul.
  3. Bagat CD.
  4. Reinstalat Windows.
  5. Dat seama ca licenta de Windows e pe partea de jos a laptopului, impreuna cu seria.
  6. Ridicat laptop.
  7. Vazut ca seria e stearsa.

Din soundtrack-ul personal

Am o coloană sonoră. Are câteva nuanțe deosebite. Uite una! (atenție cei care cred că „Ești susținută de forțe întunecate!!!” e un argument valid într-o conversație)

Povestea cu Sodoma și Gomora

[][1]
Sodoma și Gomora: Nu afli decât când ajungi la Iezechiel că n-au fost distruși pentru că erau homosexuali, ci mai degrabă pentru că erau niște porci trufași, lacomi și mândri.

Dacă e vreo poveste care îmi pisează mărunt creierii printr-o interpretare greșită, e cea despre Sodoma și Gomora. Deschide Biblia, caută prin ea, învârte paginile cât vrei și în clipa de față n-o să găsești vreo singură poveste care să mă facă să mă enervez mai tare decât cea despre Sodoma și Gomora. De ce? Să fie vorba oare despre faptul că am eu vreo afinitate cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba despre povestea efectivă cu Sodoma și Gomora? Să fie vorba de Sodoma și Gomora din Biblie, că mă calcă pe mine pe nervi ele?

Nu.

Antrenament de dimineață

Afară în grădină au înghețat doi trandafiri roșii din niște tufe aproape golașe. A înghețat și iarba, dar iarba e mai puțin interesantă, imagistic vorbind.

Cică aș avea ferestrele spre est, dar soarele a răsărit mai cu lehamite, așa, în spatele unor nori, așa că azi nu mi-a intrat în ochi de dimineață. Mi-a intrat în schimb puful de la plapuma asta care în curând o să rămână goală și toată umplutura on să-mi intre în nas, în gură, în ochi, în păr, o să mă urmărească toată ziua într-un norișor imaterial de puf care se așterne pe orice obiect cale de cinci sute de metri.

N-am stare să scriu și vreau să scriu, așa că-mi fac antrenamentul aici. Nu există altă idee a acestei postări. Câteva observații pentru spirit de descriere. Bun. Ce altceva?

Literatura română: de ce?

Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit la o cafenea din Brașov cu un tip cu care-am discutat câte-n lună și-n stele și am trecut și prin subiectul „materii de liceu inutile”. Sau mai exact, prin subiectul „merită să faci literatură română?” Azi am trecut și pe blogul lui și am găsit și un articol despre subiectul ăsta pe acolo.

Am făcut și eu literatură română, așa cum face tot omul. Am citit „O scrisoare pierdută” și „D-l Goe”, „Baltagul” și „Maitreyi” și încă nu știu câte alte cărți – dar recunosc acum, la 6 ani după bac, că nu le-am citit pe toate pe care ar fi trebuit să le citesc. N-am avut în mână niciodată un „Ion”, din „Moromeții” parcă am citit un fragment și „Pădurea spânzuraților” e pe lista mea de cărți citite în 2009.

Toamnă, un roman, NaNoWriMo etc.

[Autumn by StFamous][1]
A u t u m n by StFamous

 

Am ajuns ca motocicliștii de mai demult, care știau cum să facă tot felul de reparații pe marginea drumului, că altfel nu ajungeau niciodată nicăieri. Acum câțiva ani dădeam telefoane în stânga și-n dreapta să întreb ce pot să fac atunci când calculatorul îmi dă chix. Azi sun doar să întreb unde găsesc o șurubelniță, că n-am chef să deschid cutia cu un vârf de cuțit ca să pot să aspir pe dinăuntru, să suflu praful din zonele mai delicate și să dau deoparte cablul care face contact cu ventilatorul. Mi-am repartiționat hardul fără să-mi omor Windows-ul (prea tare…), știu ce softuri să folosesc dacă-mi pică vreun hard, am toate fișierele importante într-un folder Dropbox, ca să nu-mi pierd toată munca dacă mi se distrug și Desktop-ul, și laptopul și hardurile externe deodată.