Un lucru pe care nu ți-l imaginezi când ești copil și timpul se scurge lent e prezența niciodată foarte îndepărtată a morții pe care ajungi să o trăiești ca adult. Golurile pe care le lasă. Amintirile care te lovesc uneori, când te uiți la numere de autobuz în stație și vezi 1-4-6-35-3 și ți se taie răsuflarea pentru că acum mai bine de 20 de ani formai numărul la telefonul fix și aproape că auzi acel „Alo?

A fost odată ca niciodată, pe când eram mică, dar nu mai țin minte cât de mică, un episod care mi-e tare drag și care nu s-ar mai putea petrece astăzi, pentru că tehnologia a evoluat prea mult. Am crescut printre planșe de arhitectură și proiecte la care se lucra mai ales ziua, dar uneori și noaptea, iar weekendurile erau mai degrabă orientative decât bătute în cuie. Taică-meu era pasionat de orice ținea de tehnologie, așa că prin anii ‘90 făcea import de calculatoare din Ungaria și aveam și noi, și el câte un calculator acasă.

E un an un pic deprimant și nu prea am chef să scriu postări lungi și gândite. Scurte și gândite e mai greu. Iar negândite, nu văd rostul. Așa că luați niște poze cu pisici. [][1]Patru pisici, copertă de album [][2]Patru pisici în ipostază completă de ignorare [][3]Vid cu ochi ceacâri [][4]Doi pisoi portocalii, dintre care unul e curios cu privire la trandafiri [][5]Doi pisoi portocalii, dintre care unul mănâncă o tufă de trandafiri [][6]Patru pisoi moi [][7]Patru pisoi, unul negru, unul alb, unul portocaliu liniștit și unul portocaliu care vrea să fie icoană catolică [][8]Patru pisoi care se uită fiecare la altceva și niciun ceva nu sunt eu [][9]Un pisic care s-a prins că vorbesc cu el [][10]Un pisic mic [][11]O pisică aristocrată care tânjește după vremurile de dinainte de 1918 și după baluri pe care acum nu le mai știe nimeni.

Cafele făcute: 4/zi. Kilometri merși: 3-5/zi. Pagini citite: 50/zi? Mentă frecată: 2 tone. Tunsori executate de mine: 1. Tunsori executate pe mine: 1. Camere în care am dat cu aspiratorul: Toate. Am reînceput să pot să citesc, ceea ce e excelent! Încep să mă simt mai normal din punctul ăsta de vedere. Nu neapărat că aș fi fost capabilă să termin vreo carte, dar măcar începe să semene a așa ceva.

Cărți începute: Vreo 7. Cărți terminate: Vreo 0. **Stardew Valley jucat: **Până la anul 3, primăvara. Am reușit să ajung la nivelul 100 în Skull Cavern. Șaluri tricotate: (încă) 1. Mâncăruri gătite: ??? **Zile trecute de la ultima dată relevantă: ** ¯_(ツ)_/¯ Croissante realizate cu succes: 0. Nu știu alții cum sunt, dar eu am o problemă în ultima vreme cu concentrarea. Nu neapărat că uit chestii, dar ce ziceam adineauri?

Eu: O să-l las pe Feri în living. El: … I-ai zis ferigii „Feri”? :))) Eu: Da! E varianta scurtă de la „Ferenc”. El: Știu, știu. Eu: Ce, știi vreun Ferenc? El: Dar tu? Eu: Cum să nu. (încercând să-mi amintesc de vreun Ferenc și zicând primul nume care-mi trece prin minte) Pe Molnár Ferenc. El: Pe cine? Eu: Nu-l știi tu. E… (pauză absolută în capul meu) …un colaborator al maică-mii.

Am părăsit o vreme blogul pentru că mă săturasem de online și de problemele românești. Între timp, am fost în vizită la editura Nemira (o chestie de care o să vă povestesc în curând, pentru că o tot amân de pe vremea când era un pic mai vară), am citit câteva cărți (recenziile urmează), am lucrat pe rupte și am început să devin din ce în ce mai conștientă de titlurile romanelor de dragoste pe care le văd pe la chioșcurile de ziare în timp ce aștept autobuzul.

Azi mă grăbeam un pic spre casă, așa că am luat taxiul din centru până la mine. Taximetristul era un tip extrem de vorbăreț și prietenos care-mi punea tot felul de întrebări personale. În general mă doare sufletul să nu le răspund oamenilor de genul ăsta, chiar dacă n-am chef să le povestesc toată viața mea… așa că ce să fac? I-am răspuns. „Ah, s-au terminat cam toate, nu domniță, și junii și tot?

Stăteam nu demult cu niște tipi care-mi povesteau aventurile lor din dragoste de pe vremea când erau tineri și idealiști. Lucruri frumoase, cu suit în copaci, pus de afișe, scris scrisori care acum îi fac să râdă până la lacrimi. „Am și eu povești,” zic. „Dar ale mele-s mai amare.” „Hai, că n-or fi toate,” mă încurajează. „Bine, femeile sunt ceva mai pasive, e drept. nu prea sunt ele elementul activ, nu fac chestii la fel de…”

De dimineață. Eu: Fir-ar, mi-am dat seama că mai am un proiect pe azi. Colega: E mare? Eu: Cât de cât, dar nu știu dacă l-a terminat de tradus colegul. Colega: Cred că l-o fi terminat, că mie mi l-a trimis pe cel pentru mâine. Eu: Fffff... stai, că nu era proiectul meu, ci al tău. Și nu era pe azi, ci pe mâine. Băi, mă duc să-mi fac o cafea, poate mă dezmeticesc, că sunt chiaună și bătută de soartă de zici că am băut toată noaptea.