În cărți și filme am remarcat în principiu două tipuri de vise: cele care sunt foarte directe (amintiri, vise în care persoana e urmărită, punerea în scenă a unor frici) și cele care sunt alambicate și metaforice (semne, previziuni, chestii care-și găsesc sensul ulterior).
În 2014 am citit 100 de cărți, câte îmi propusesem. Unele au fost mai cunoscute, altele mai puțin cunoscute, unele luate la plesneală, altele pe care voiam de ceva vreme să le citesc. În 2015 schimb provocarea, să fie mai interesantă.
O chestie care mi-a trecut prin minte zilele astea: sărbătorile sunt niște amplificatori. Ai o viață mișto? Parcă e și mai ok de sărbători. Lucrurile sunt nașpa? Parcă sunt și mai nașpa de sărbători.
Anul trecut pe vremea asta postam statisticile blogului în 2013. Hai să fie tradiție!
În primul meu an de facultate de filologie am avut un curs de cultură și civilizație japoneză. Cum se întâmplă destul de des pe la filologie, am fost puși să facem diverse proiecte. În cazul de față, am fost împărțiți în grupe de vreo 6-8 persoane (nu mai știu câți eram), ni s-a dat o temă generală și dă-i cu căutatul de chestii în direcția asta.
Când s-a făcut Harry Potter, au făcut șase filme din primele șase cărți – dar la ultima au făcut Harry Potter 7, Partea I și Harry Potter 7, Partea a II-a.
Crăciun fericit! Sau nu-i fericit? Las’ că-l facem oricum.
Îmi făceam curat prin conturile digitale și am descoperit că am două jocuri de dat: Bioshock și Bioshock 2. Le-am luat o dată pentru mine, că auzisem de ele și voiam să le joc (ceea ce încă n-am făcut) și le am a doua oară pentru că am cumpărat la un moment dat ceva Humble Bundle în care erau incluse – dar, evident, nu-mi trebuie două copii.
Am citit Fata dispărută de Gillian Flynn pentru că am văzut filmul. Și îmi place mai mult filmul.
Am decis să-i fac cadou o carte, una care m-a lăsat cu gura deschisă, care mi-a adus lacrimi în ochi pentru că atinsese un nivel de perfecțiune de care eu nu sunt aproape, cu care am dormit în loc de pernă și pe care le-am făcut-o cadou și maică-mii, și profei care mi-a coordonat licența (după ce se încheiase toată povestea cu licența, evident, nu înainte – îmi spălam păcatele că am chinuit-o cu benzi desenate și mai ales cu Sandman, o serie pe care n-a prea avut-o la inimă).
Ca-ntre noi, cei care dăm din când în când like la pozele cu pisici de pe Facebook pentru că blestematele alea de pisici ne-au subjugat complet…