Roxana-Mălina Chirilă

Ca-ntre noi, cei care dăm din când în când like la pozele cu pisici de pe Facebook pentru că blestematele alea de pisici ne-au subjugat complet…

Mă întreba cineva: e mai dificil de tradus o carte din română în engleză, sau una din engleză în română? Am stat, m-am gândit, m-am foit… răspunsul e: depinde. Dar depinde rău, nu puțin, depinde de carte, depinde ce suport am, depinde cu cine colaborez și ce idei are.

De fapt nu vorbea nimeni de ciocolată caldă, dar aveam nevoie de un titlu de postare care să nu fie „Rețetă de ciocolată caldă”, că meh.

Habar n-am ce se întâmplă mai jos, dar corespondenta mea din Sf. Gheorghe mi-a trimis trei poze de azi (19 decembrie 2014) de la ceva paradă sau marș. Oamenii par să care cele mai lungi steaguri pe care le-a văzut vreodată bucățica asta de Transilvania.

Am povestit la un moment dat că am fost profă o perioadă scurtă. Și am povestit atunci legat de predare, acum o să povestesc legat de colaborarea cu compania, că sunt pe jos de râs pe aici și e prea mișto chestia ca să n-ajungă pe blog.

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12.

Hotnews ne anunță că Ponta renunță la doctorat, un lucru pe care nu mă așteptam să-l aud niciodată. Încep să mă întreb cât de rău l-a lovit pierderea alegerilor, de a început să facă de-astea. Dar mă tot uit la citatul ăsta:

Am dat peste imaginea de mai sus aici: sursa. E un articol despre afișe și imagini făcute împotriva sufragetelor, tipele din Anglia de la începutul secolului XX care voiau ca femeile să aibă dreptul să voteze. Sunt mai multe imagini acolo, dar asta îmi place la nebunie.

Există o nouă olimpiadă numită „Lectura ca abilitate de viață”. Recunosc că eram sceptică în privința ei de când i-am auzit titlul. În primul rând, simt o suspiciune profundă când aud cuvântul „lectură” spus cu seriozitate, cam la fel cum aș simți o suspiciune profundă când cineva mi-ar zice că se duce să măture omătul și neaua din grădină.

Nu știu cât adevăr există în povestea asta, pe care am auzit-o de la cineva (nu mai știu cine), care a auzit-o de la altcineva (nu mai știa cine) și probabil tot așa până când povestea se pierde în legendă, sau până există totuși un grăunte de adevăr la mijloc.