Chiar dacă nu sunt mereu la curent cu cele mai noi și interesante lucruri, de ceva timp încoace tot aud de seriale ca „Guardian” și „The Untamed” (2019), care se bazează pe romane chinezești de acțiune/aventură + dragoste.
Limbile sunt în continuă schimbare, iar cuvintele își modifică sensul de-a lungul timpului. Nu prea ai ce face decât să te ții tare în șa, să te bucuri de unele neologisme, să fumegi și să spumegi împotriva unor tâmpenii și, în cele din urmă, să accepți.
Clarkesworld, una dintre cele mai mari reviste de povestiri scurte science fiction și fantasy, a anunțat că nu va mai accepta povestiri noi o vreme. Motivul nu e greu de ghicit: au fost invadați de povestiri „scrise” de AI.
Sunt cinci luni de când Nemira publică manga în imprintul Nezumi și par gata să-și extindă colecția.
Preferatele mele sunt monografiile. Cărți întregi despre un singur subiect, rezultatul unor cercetări amănunțite. Îmi place detaliul. Îmi place lunga respirație, faptul că autorul nu se grăbește, ci are tot timpul să scrie despre ceva ce l-a preocupat îndelung.
Săptămâna asta am început să recitesc „The Sandman”, seria de benzi desenate scrise de Neil Gaiman între 1989-1996. 75 de numere publicate lunar de DC Comics (mai târziu, Vertigo, un imprint) și strânse în timp în 10 volume de romane grafice care au făcut istorie și care acum sunt în curs de ecranizare, cu primul sezon scos de Netflix făcând deja furori.
Avem prea mulți termeni noi pentru toate prostiile. Se inventează câte un cuvânt sau o sintagmă cu un sens extrem de clar, iar apoi definiția se tot lărgește până nu mai înseamnă nimic.
[Notă: Aceasta este o poveste de ficțiune. Orice asemănare cu filme reale este cât se poate de neîntâmplătoare.]
Dacă aș putea călători în timp, m-aș întoarce vreo 230-240 de ani, aterizând în Bucureștiul fanariot. Mi-aș lua neapărat cu mine aparatul foto cu cele mai bune obiective pe care le pot împrumuta de la tata și m-aș pune să fac poze pe la Curtea Veche, pe la Curtea Nouă, prin curțile bisericilor, pe dealurile pline cu vii, pe la cișmele. Aș fotografia casele boierești și casele orășenilor de rând, aș fotografia și casele îngropate în pământ ale săracilor. Aș fotografia străzile transformate în poduri de lemn pentru evitarea noroaielor și aș fotografia oamenii cu toate hainele lor.
Nu l-am mai văzut pe Vali Petcu la față de ani de zile, dar cred că nu ar fi foarte surprins să afle că nu-l plac în mod deosebit - la fel cum nici eu nu aș fi foarte surprinsă să aflu că persoana mea nu-l interesează prea tare. Suntem oameni foarte diferiți, ne învârtim în medii diferite și avem opinii foarte diferite despre lume.