La cât de pasionați sunt literații noștri de premii internaționale (și de traduceri, ca să fim sinceri), mă miră că încă nu au fost traduse cărțile lui T. Kingfisher - deși, într-un fel, unele au fost…?
Am mai spus-o și-n alte dăți: nu e bine să depinzi de platforma altuia, chiar dacă e una intens utilizată, cum e Facebook. Iar dacă ești restaurant, ceainărie, cofetărie sau alt loc similar, atunci cu atât mai mult.
E un adevăr universal recunoscut că cei care sunt interesați de prea multe lucruri ajung să-și facă timp pentru majoritatea ori târziu, ori deloc. Am auzit de seria Percy Jackson acum destul de multă vreme, în contextul în care ar fi fost noua mare serie pentru copii. A fost publicată între 2005-2009 și văd că a fost un fenomen mondial un pic mai mare decât aveam inițial impresia, pentru că s-au vândut vreo 180 de milioane de exemplare. (Deși văd că e vorba de zece cărți și niște volume de benzi desenate, nu doar de cele cinci cărți originale)
De unde să încep să scriu ideile astea…? Creștinismul e ubicuu în majoritatea locurilor pe unde-mi duc veacul. E în bisericile aflate la fiecare doi pași, în iconițele atârnate de oglinda retrovizoare a taxiurilor, în orele de religie opțional-obligatorii, în literatura mai veche, în expresii, în discursurile naționaliste. E concentrat aici, diluat dincolo, dar se întinde ca un ocean, acoperind totul.
Nu știu voi cu ce vă distrați zilele astea, dar eu intru pe Twitter mai mult decât oricând înainte, ca să mă uit cum arde. Îmi plac foarte mult tragediile în stil antic, în care un personaj moare tragic din cauza propriului hybris, iar Elon Musk pune în scenă tragedia contemporaneității, cea în care un serviciu pus la punct și folosit de sute de milioane de oameni din întreaga lume, moare din cauza mândriei unui singur personaj.
Din când în când mi-aduc aminte de o tipă pe care am cunoscut-o în vremuri pre-pandemice. S-a întâmplat că a venit pe la noi pe-acasă de câteva ori și eu eram într-o pasă de bucătărit, făcând ba una, ba alta, după cum mă trăsnea cheful. Iar pe canapea aveam un șal montat pe andrele, pe care-l tricotam de zor.
În weekend m-am pus să citesc. Am dat mai demult de Dewey’s 24 Hour Readathon, un eveniment foarte restrâns, dar pe care l-am ținut în bookmarks în caz că am vreodată nevoie de un motiv să-mi rezerv un weekend pentru cărți. Nu pot să zic că am participat acum alături de comunitatea lor, dar am citit în paralel. A fost fix ce trebuia, o perioadă de ceva mai mult de 24 de ore în care activitatea principală a fost cititul - bine, între timp am mai și dormit, gătit, mâncat și ieșit la plimbare, deci a fost mai degrabă o „alergare” ușoară decât una de performanță.
Am avut într-o vreme destul de mulți timpi morți în care nu prea puteam să fac mare lucru la muncă. Ori urma să vină un proiect în curând, ori trebuia să fac chestii repetitive și la un moment dat nu mai aveam răbdare, ori trebuia să aștept să revină serverul online, ori, ori.
A trecut mai bine de un an de când se face colectarea selectivă a deșeurilor în zona în care locuiesc eu în Brașov. S-a pus un fel de baracă de metal lângă gunoiul normal și i s-a zis „ecoinsulă”. În interior are mai multe pubele pentru plastic, hârtie și cartoane, metal șamd.
Urmăresc o egiptoloagă care din când în când mai răspunde la întrebări legate de Egiptul Antic. Nefiind Discovery Channel ca să băsmească mult și misterios ca să atragă publicul, îi face pe egipteni să pară chiar umani. Ceea ce și erau.