Avem prea mulți termeni noi pentru toate prostiile. Se inventează câte un cuvânt sau o sintagmă cu un sens extrem de clar, iar apoi definiția se tot lărgește până nu mai înseamnă nimic.

De exemplu, „safe space”. Literalmente un „spațiu sigur”, dar sensul e cel de loc unde ești în siguranță, unde poți să exiști așa cum ești, să vorbești fără conflicte, fără să fii criticat, fără să te simți amenințat. Aud că termenul vine din zona LGBTQ, dar putea la fel de bine să vină de oriunde altundeva. Când vrei să te descarci și să te audă cei care te înțeleg, ba poate chiar să te ajute, se cheamă că vrei un safe space.

Și cine n-are nevoie de safe space, într-un moment sau altul al vieții? Poate că ești LGBT, sau poate că nu știi dacă șeful tău e doar dur sau abuziv și simți că-ți pierzi mințile. Poate ai un copil și ți-e greu, dar ți-e teamă că primul lucru pe care-l auzi e „l-ai făcut, acum asumă-ți”. Poate ai o religie pe care ceilalți n-o înțeleg și trag de tine să fii altfel. Poate ești minoritar etnic și foarte singuratic în orașul tău (indiferent dacă ești român în Patagonia sau aromân în București). Poate ai o problemă de sănătate și te-ai săturat de toate sfaturile neaveniților care nu pricep.

Atunci o să vrei ca lumea largă să tacă naibii odată și să discuți cu oameni care pricep.

E important, deci, să poți merge undeva unde să nu fie critică, păreri, dezbateri, undeva unde să nu fii în piața publică atunci când îți admiți slăbiciunile, problemele, defectele. Uneori vrei doar să te descarci și ai nevoie de un loc în care să fii în siguranță s-o faci. Un safe space.

Dar un safe space e în mod clar privat și va fi și limitat în timp.

De ce privat? Ca să fii în mod real în siguranță, ca să nu trebuiască să ridici garda în fața oamenilor care nu te înțeleg și care te judecă, trebuie să pui niște pereți între tine și lume.

De ce limitat în timp? Păi, dacă atmosfera de acceptare există și în lumea largă, atunci ce sens are să ai un spațiu care e la fel ca întreaga lume? Nu am nevoie de safe space ca să spun că-mi plac roșiile cu brânză. Efectiv șansele ca ăsta să fie un păs greu pe care să nu-l înțeleagă ceilalți sunt minuscule.

Deci am nevoie de safe space în două situații.

În prima situație, societatea e contra unui lucru, deși ar putea foarte bine să nu fie (să zicem că lumea urăște roșiile cu brânză și vrea să le interzică); atunci e limitat în timp pentru că la un moment trebuie să te întorci printre ceilalți (și eventual să lupți pentru drepturile tale de mâncător de roșii cu brânză).

În al doilea caz, e vorba de necesități contradictorii. Experiența proprie a cuiva se lovește de experiența altcuiva și apar probleme și frecușuri despre care e greu să discuți. Dacă tot zisesem de părinți mai sus: uneori poate că vrei ca părinte să spui că ți-e greu și nu mai suporți. Dar și ca copil, uneori vrei să spui că ți-e greu și nu mai suporți. Pune-i pe toți laolaltă și o să ai o cacofonie generală de „nu mă înțelegi.”

Dar dacă ai nevoie de safe space din cauza necesităților contradictorii, la un moment dat trebuie să părăsești locul unde lumea te aprobă și să vezi ce compromisuri și înțelegeri poți face cu cealaltă parte. Știi tu - după ce te mai calmezi, poate începi să vezi celălalt punct de vedere și poți să iei decizii mai la rece.

În condițiile astea, niciun spațiu public nu e un safe space.

De curând, am discutat pe Goodreads cu cineva care îmi spunea că site-ul ar fi un safe space în care oricine poate spune orice despre cărți - lucru cu care nu sunt de acord. E drept că poți spune ce vrei, dar nu-ți garantează nimeni că recenzia ta va fi primită cu acceptare și căldură de ceilalți utilizatori ai site-ului. Chiar dacă mi se întâmplă destul de rar, nu o dată am pățit să mi se plângă cineva în termeni mai mult sau mai puțin politicoși că recenzia mea e nedreaptă și că le fac rău celorlalți utilizatori ai site-ului prin faptul că-mi spun părerea.

E un lucru pe care mi-l asum. De fiecare dată când scriu ceva public, mă gândesc un pic dacă sunt ok să urle cineva la mine pe tema aia. Să fie clar: nu-mi convine să urle cineva la mine sau să mă ia la trei păzește în general, dar sunt subiecte pe care poate nu vreau să le discut cu răuvoitori sau cu lumea largă. Pot să le dau cu flit celor care cred că 3 stele din 5 sunt prea puține pentru o carte pe care n-am citit-o pentru că m-a enervat (dar căreia îi pot vedea calitățile), dar poate că n-aș putea să le dau cu flit la fel de ușor unora care au păreri despre subiecte mai sensibile.

Și e ok să fie așa! Pentru ca un spațiu să cuprindă pe toată lumea, trebuie să-i poată cuprinde și pe cei cu care mă scot reciproc din sărite. Din cauza nevoilor contradictorii, nu poți impune ca toată lumea să se poarte în așa fel încât toți să se simtă confortabil pe toate subiectele. Orice am face ca unii utilizatori să se simtă pe deplin confortabil și în siguranță ar discrimina contra celorlalți.

(Înainte să începeți cu cancel culture și alte alea, amintiți-vă că dreapta americană dă legi prin care profesorii și bibliotecarii pot avea probleme cu legea dacă le dau minorilor cărți „explicite”, unde „explicit” e un termen care cuprinde nu doar pornografia, ci și volume care nu convin politic.)

Și chiar dacă o rețea socială are o temă declarată (Goodreads pentru cărți, LinkedIn pentru muncă), ce ar însemna să fii în siguranță acolo, să ai un „safe space pentru cărți” sau un „safe space pentru muncă”? Cel mult că tema site-ului e una acceptată și încurajată. Dacă ești pe Goodreads, e foarte ok să vorbești despre cărți. Dacă ești pe LinkedIn, e foarte ok să vorbești despre muncă. Dar asta e tot. Opiniile tale nu sunt protejate, iar ceilalți nu sunt datori să te accepte cum ești, fără judecată.

N-ar trebui să uităm lecțiile internetului timpuriu: siguranța ține (și) de tine.

După ce am discutat un pic, persoana de pe Goodreads mi-a zis că îi pare rău că nu consider site-ul un safe space - dar mie nu, pentru că siguranța ar fi doar în capul meu, nu reală.

Înțeleg dorința de a intra undeva online și de a te comporta de parcă ai fi într-un grup de prieteni. Doar că nu trebuie să uiți că, atunci când ești în public, nu ești doar într-un grup de prieteni. E bine să te asiguri că îți poți asuma public ceea ce spui public și că, chiar dacă n-o să fie o plăcere, nu o să fie nici un dezastru dacă te cerți cu cineva legat de ce ai zis.

Da, e frumos când toată lumea se poartă frumos. E bine să înțelegi regulile de politețe, să vorbești civilizat cu ceilalți și să nu întreci măsura (de exemplu, să nu te duci la un necunoscut să-i spui să-și schimbe postarea/recenzia pentru că tu nu ești de acord cu ea). Dar acțiunile tale îi pot proteja doar pe ceilalți de tine, nu și pe tine de ceilalți.

Sau ca s-o zic așa: dacă merg acasă la o prietenă și-mi las geanta pe un scaun în bucătărie în timp ce noi mergem în living, știu că e în siguranță. Dar dacă merg în oraș și-mi las geanta pe o bancă și plec, nu pot să am o așteptare foarte rezonabilă că rămâne în siguranță. Chiar dacă eu și prietenii mei nu suntem hoți.