Am văzut zilele astea niște comentarii de-a dreptul lipsite de empatie la adresa lui Simone Biles, gimnastă cu 4 medalii de aur la Olimpiadă, 19 medalii de aur în campionate mondiale și alte premii. A început antrenamentele la 8 ani, cariera de elită în 2011 și cariera de senior în 2013.
Continui să-mi urmez propria provocare, descrisă aici și momentan lista mea arată așa:
Amu’, eu vorbesc engleza binișor, da’ parcă e ciudat să vorbesc în engleză cu doi români dacă vreau să mă asculte și alții. Discuția de până acum e între Raluca Enescu și Dorin Lazăr și e legată de libertatea de exprimare.
Din când în când îmi scrie câte un autor că ar vrea să-mi trimită cartea lui ca să-i scriu o recenzie. Uneori autorul e român, alteori e străin, dar rareori mi-am pus problema să accept.
Presa ar trebui să aibă responsabilitate. Dar n-are. Sunt o grămadă de „știri” imbecile la televizor și în ziare. Sunt mulți „jurnaliști” care iau o idee scotocind prin gunoaie și prezentând-o ca pe următoarea revelație fără niciun fel de responsabilitate, fără verificare a surselor și doar cu capul la clicuri.
Voiam o carte ușurică de citit și mi-a plăcut coperta de la „India Black” de Carol K. Carr. E o carte publicată inițial în 2010 (cred?), acțiunea se petrece în Londra anului 1876, genul e spionaj, dar spionajul ăla mai fără pretenții.
Salut, cum o duceți cu sexul în ultima vreme? Ați avut experiențe profund nesatisfăcătoare, pline de angoasă existențială și revelații filozofice? Ați avut senzația de gol nesfârșit și o nemulțumire tragică, într-o singură notă discordantă prelungită la nesfârșit ca zumzetul unui generator electric din fața blocului pe care nu-l mai auziți conștient, dar care vă apasă interminabil, zi de zi, clipă de clipă?
Acum multă vreme, stăteam câte o oră sau două pe blog în fiecare zi, iar asta le dădea multora impresia că nu fac nimic altceva toată ziua. Dacă intrau o dată la două-trei zile aici, vedeau măcar un articol nou. Dacă se uitau la comentarii, vedeau răspunsuri. Extrapolau că sunt pe aici „constant”, deși nu era chiar aproape de realitate.
După un an de lucru de acasă începe să tragă lumea concluzii despre cât de bun sau cât de rău e lucrul ăsta, dacă a crescut productivitatea sau a scăzut, dacă e în regulă să cerem să muncim de acasă în continuare sau nu.
Această postare ar fi putut avea un titlu mai bun, dar cred că nu și mai descriptiv. În fine, m-am apucat să-mi urmez propria provocare, descrisă aici și momentan lista mea arată așa: