Când eram în școală, am discutat „Luceafărul” lui Eminescu la două materii: la română și la religie. Erudita noastră profă de română și preotul zevzec au avut fiecare câte o interpretare interesantă a poeziei care mi-a rămas bine întipărită în minte după mai bine de zece ani. Însă adevărul despre Luceafăr aveam să-l aflu doar acum câteva zile.
Suntem în anno domini 2016. Tirajele cărților au scăzut la 2000 de exemplare, vândute în ani de zile, deși la începutul anilor ‘90 se auzea de zeci de mii de exemplare vândute dintr-un singur titlu. Aș spune că lumea nu mai citește, dar întâlnesc bătrâni pasionați de cărți, hipsteri pasionați de cărți, tineri care citesc. Ceva nu pușcă.
Înainte să mă apuc eu să studiez filologia și să mă ocup de traduceri, am învățat câteva grămezi de lucruri din științele exacte. Am fost pe la concursuri de fizică (inclusiv la olimpiada națională), am fost pe la concursuri de matematică (inclusiv la olimpiada națională), am făcut un an de facultate de matematică-informatică, așa că începe să mă enerveze toată tevatura cu problema de la Evaluarea Națională, cu graficul de care unii zic că e incorect.
S-a întâmplat odată că m-a luat un pic nebunia și am ajuns să mă uit la tot felul de serii de benzi desenate. Și așa am ajuns să observ că una dintre pasiunile mele mai vechi, seria Fullmetal Alchemist, putea fi cumpărată pe de-a-ntregul, într-o cutie șmecheră, creată special pentru colecționari și nebuni.
„Calea regilor” de Brandon Sanderson e o carte de fantezie (fantasy) enormă, dar care se citește foarte ușor. Bine, când zic că e „o carte”, vreau să spun că sunt de fapt două volume, unul de vreo 650 de pagini, celălalt de vreo 800 de pagini.
Am senzația uneori că până și cuvântul „critică” ar putea să-i facă pe unii să dea în apoplexie. Critica e rea, criticii sunt niște oameni care vin și despică firul în patru ca să se plângă, să fie răi, să lovească în autorii cei buni, să distrugă lucrurile care ne plac tuturor.
Bănuiesc că, atunci când nu sunt ocupați să fie în mijlocul acțiunii, oamenii care trăiesc prin Westeros și Essos își duc viața destul de previzibil.
V-am mai zis că-mi plac cărțile lui Sergiu Someșan – cea mai nouă de pe piață e „Comisarul și cei șapte pitici”.
„E greu să fii zeu” e un SF atât de rusesc încât nu prea seamănă ca stil de scriere cu cărțile obișnuite din genul SF.
