Roxana-Mălina Chirilă

Vorbeam cu o prietenă și nu știu cum a venit vorba, dar a început să povestească despre niște pățănii pe care le-a avut. Ideea e cam așa: s-a întâlnit cu un tip, care nu e om rău de felul lui, și care a început să-i povestească despre viața lui în multe detalii. Ea nu-l știa foarte tare, dar se vedea clar că el avea nevoie să-i spună cuiva ce are pe suflet, așa că a stat cu el și l-a consolat și i-a zis că nu-i dracul chiar așa de negru etc. Chestii de-astea, de persoană politicoasă, cu un dram de empatie.

Spunea odată o traducătoare de pe un grup internațional că face traduceri și face revizii de text – în principiu editarea în limba-țintă costă mai puțin decât traducerea efectivă… asta dacă nu cumva e un text tradus cu Google Translate care trebuie numai „cosmetizat puțin, că altfel e bine”.

Notă: Voiam să scriu un articol mai lung despre cultură, felul în care e percepută, cultura tradițională și presupunerile noastre legate de ea… dar atât de tare m-am lungit încât am preferat să despart articolul într-o serie mai ușor de citit.

În dimineața asta m-am trezit și mi-am dat seama că nu am nimic urgent de făcut și că pot să pierd vremea prin casă, un sentiment pe care în ultimele două-trei luni nu l-am prea avut. Am umblat ca o zombie dintr-o parte în alta, încercând să-mi dau seama dacă ar trebui să mă apuc de ce nu-i urgent, sau dacă ar trebui să redevin umană.

Despre Solaris nu știam aproape nimic înainte să o iau în mână. Știam că e SF. Știam că a fost odată un film numit Solaris în regia lui Tarkovski. Și știam că există o melodie după Bach, The Sea Named Solaris, deci existau șanse să fie vorba despre o mare undeva prin poveste.

Cum tot a fost scandalul cu Pleșu în perioada asta și oamenii mi-au dat link-uri către ce mai spune filozoful în apărarea proprie, am ajuns la o concluzie: aveau dreptate cei de la ICR, e plin de serioși pe lumea asta – sau prin țara asta, una din două.

Notă: Voiam să scriu un articol mai lung despre cultură, felul în care e percepută, cultura tradițională și presupunerile noastre legate de ea… dar atât de tare m-am lungit încât am preferat să despart articolul într-o serie mai ușor de citit.

Vorbeam cu cineva de curând despre podcast-uri și ICR-ul lui Dorin Lazăr și Ovidiu Eftimie. Și-mi spune tipa:

Zilele astea e un scandal întreg legat de Andrei Pleșu. Rezumatul e cam așa: Pleșu a intrat într-o librărie Humanitas, unde are reducere permanentă la orice carte cumpărată, că așa are el. Vânzătoarea a stat să se întrebe dacă o fi chiar el sau nu, i-a fost jenă să întrebe, i-a vândut cărțile și omul n-a zis nimic de reducere, după care a plecat.

Renunț la Dacopatia lui Dan Alexe. Aveam de gând să o citesc până la capăt ca să-i fac recenzia, dar e o carte care mă enervează la fiecare a doua pagină.