Există un scriitor român care susține că și-a vândut cartea în draci în România, că a fost precomandată în nu știu câte mii de exemplare. Precomanda înseamnă, în țările civilizate, că oamenii aud că se va scoate o carte și își doresc atât de tare s-o aibă cât mai repede încât o comandă din timp, să fie siguri că ajunge la ei.
Uneori cel mai greu lucru când tragi cu urechea la conversațiile celor din jur e să nu pufnești într-un râs cu lacrimi care să-i perturbe pe cei care discută. În speță, am auzit doi dezvoltatori personali pe la vreo 30-40 de ani stând la discuții – unul pe calea inimii (și a femeilor!), celălalt pe calea minții.
Mai demult discutam cu taică-miu care, la fel ca majoritatea persoanelor din România, știe ceva engleză, despre ce fac la muncă și cu ce mă mai ocup. Și la un moment dat mi-a zis:
Black Mass e un film cu gangsteri. E un film care are atâția gangsteri încât nu-și mai bate capul să aibă o poveste care să mă prindă sau personaje de care să-mi pese. Gangsterii bat apa în piuă despre loialitate, ceea ce generic, foarte generic și după ce e generic, continuă să fie generic.
O dată la câteva luni, văd câte un articol în care cineva gen zoso vine și pomenește că românii nu prea plătesc cu cardul când își comandă ceva online. Chiar și de la eMag, care, vorba aia, sunt de încredere.
Ieri a fost Ziua internațională a cafelei, sărbătorită în multe țări, printre care păsămite și România. Lucru pe care l-am aflat ieri seară, după multe peripeții.
Da, și pireu, și piure sunt forme acceptate ale cuvântului.
Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc.
Mama mea are o prietenă care s-a mutat în Japonia acum un car de ani, pe la început de ‘90, și care mai trece din când în când prin România să-și vadă vechii colegi de școală și să mai dea câte o raită pe aici. Am auzit povești despre cum într-o vreme traducea pentru poliție pe acolo și suna incitant, sau cum s-a pus la punct cu gramatica limbii maghiare pentru că a ajuns să fie profesor nativ la o universitate japoneză.
După moartea lui Vadim comentatorii s-au împărțit în două tabere: cei care fac ce făceau și înainte și spun că era nebun – și cei care zic „Despre morți, numai de bune” și povestesc ce om cult era.