Umberto Eco avea o pasiune deosebită pentru tot felul de ciudățenii inventate și imaginate de oameni de-a lungul istoriei. „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare” e o carte superbă ca obiect, cu conținut extraordinar și imagini pe măsură. Eco povestește cu o erudiție extraordinară despre locuri de legendă, unele dintre care sunt foarte cunoscute (Atlantida…), altele mai puțin. Povestește istoria fiecăruia dintre ele, le prezintă în detaliu, iar apoi adaugă citate care le descriu din literatura scrisă de-a lungul timpului.

Știați că o să vină și momentul ăsta. Cel al lui Lev „Am scris un roman legendar de lung” Tolstoi și al romanului său legendar de lung.

Câteodată, printre zece știri politice și trei chestii deprimante, văd prin vreun feed ceva care e dulce cap-coadă și mai taie din sumbrul din jur.

Povestea lui Faust nu-i aparține lui Goethe, deși e drept că pe la noi asta e asocierea făcută cel mai des. Însă înainte să fie personaj de teatru, Faust a fost personaj de legendă, probabil bazat pe un alchimist, astrolog și magician german care s-a născut pe la sfârșitul secolului 15.

Yukio Mishima e unul dintre autorii japonezi care au un anumit renume și în afara țării lor de origine. Acum câțiva ani, când am cumpărat „Confesiunile unei măști”, am făcut-o mai mult pentru că știam autorul decât pentru că aș fi știut ce era cu cartea în sine, dar n-am regretat alegerea.

În 2009, pe site-ul de artă deviantArt au apărut câteva benzi desenate simpatice despre țările nordice care au câștigat rapid în popularitate, până când au devenit unele dintre cele mai iubite creații de pe site.

Dacă e un lucru oarecum previzibil la benzile desenate japoneze care au ca public băieții adolescenți, e faptul că sunt pline de optimism și că spun povești despre cum, prin muncă și cu ajutorul prietenilor, poți depăși orice obstacol.

Am o oarecare bănuială că majoritatea celor care citesc acest blog nu cred în horoscop. Dar azi o să vă conving să credeți în zodii și în influența lor asupra personalității.

Se întâmplă rar să vorbesc pe blog despre proiectele la care am colaborat, dar o să fac o excepție pentru Tom Clancy’s The Division 2. Țin neapărat să spun câteva cuvinte despre el, pentru că e unul dintre puținele jocuri MASIVE¹ localizate în limba română – și pentru că am avut libertate creativă și posibilitatea de a discuta deschis cu dezvoltatorii, ceea ce ne-a permis să facem lucruri interesante.

Citeam articolul ăsta al lui Ovidiu Eftimie despre depresie, care a devenit destul de popular. Două citate: