Hai să spunem că te-a supărat un site. Dar te-a supărat rău-rău, nu mai vrei să intri acolo. Nu mai vrei să-l vezi. Poate că are reclame aiurea, poate e cu viruși sau poate pur și simplu nu-ți place de figura deținătorului. Poate ai intrat pe un blog sau forum și ai strigat „Nu mă voi mai întoarce niciodată!” și ți-e greu să te ții de cuvânt. Sau poate e Facebook și ai de lucru și dacă nu elimini tentația nu ajungi nicăieri.

În 1950, când calculatoarele erau într-o fază de început, lumea își punea veșnicele întrebări filozofice de început de tehnologie. În cazul de față, una dintre întrebări era: pot mașinăriile să gândească? Alan Turing, unul dintre geniile care se ocupau de mașinăriile astea noi și gigantice(și care a lucrat din greu la descifrarea Enigmei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), a scris un eseu în care zicea că gândirea e greu de definit.

Azi o prietenă a adus vorba de femei în știință/politică/etc. Așa că am pomenit-o pe Mitchell Baker, tipa care e la vârful Fundației Mozilla (Mozilla ca în „Mozilla Firefox”). „O știi, nu?” am întrebat-o. „E tipa aia care are părul ca Firefox.” Pentru că are o coafură atât de distinctă (și pentru că e Mitchell Baker de la Mozilla), da, o știa. Mitchell Baker Prima oară când am văzut-o era în timpul unui curs deschis despre istoria internetului, când povestea de începuturile browser-elor, de open source și de tot felul de probleme și chestii interesante:

[][1]Testamentul lui Sherlock Holmes. Dezbatere: pot fi jocurile pe calculator considerate artă? N-am inventat-o eu. Există două curente de gândire, care spun așa: 1. da; 2. nu, dar conțin elemente artistice (muzică, artă vizuală). Unii ar merge suficient de departe cu raționamentul ăsta încât să spună că, dacă jocurile pe calculator nu sunt artă, sunt doar pierdere de vreme și ne mănâncă timpul în care am putea să ne culturalizăm (vezi comentarille legate de Roger Ebert, Michael Samyn și Auriea Harvey din articolul de pe wiki).

[][1]Alice: Madness Returns ~~”Trebuie făcute sacrificii.” „Cei care zic asta vor de obicei să spună că trebuie făcute de alții.”~~ La un Google scurt, am găsit două tipuri de articole despre jocuri pe calculator, care să nu fie scrise de jucători: jocurile sunt rele; și jocurile sunt educative, deci utile – când sunt jocuri educative. Eventual mai găsești combinații între cele două tipuri de articol, dar creativitatea autorilor se oprește, insipid, asupra unor probleme care sunt departe de o viziune de ansamblu.

Am un blog destul de mic, fără articole care se propagă viral pe tot internetul. Ceea ce înseamnă, printre altele, că pot să observ mai ușor anumite fenomene. 😀 De exemplu, Facebook. [][1]Două contoare de Facebook: pe cel de sus scrie „Facebook”, pe cel de jos scrie „Like”. Dacă vă uitați la sfârșitul articolelor mele (sau pe prima pagină a blogului, unde vedeți o grămadă de articole), o să vedeți că lângă butonul de Facebook e un număr.

Dacă tot spuneam azi că e ebook reader-ul Kindle la reducere și că poți lua cărți gratis pentru el din diverse locuri, mi-am zis că ar fi cazul să vorbesc și de cărțile care se găsesc online pe Wikisource (unde se găsesc cele mai multe cărți gratis în mod legal de pe net, din câte am văzut până acum). Sunt o grămadă de cărți gratis acolo, dintre care unele sunt și din programa școlară, doar că sunt direct pe pagina de web, nu în formate gata de pus pe ebook reader.

Nu știu cum să-i spun la chestia asta nouă pe care au inventat-o jupânii (de fapt e preluată de la Gmail). Dacă aveți Yahoo!, ați văzut (sau o să vedeți) că de ieri pe azi s-a schimbat pagina de Yahoo! În afară de faptul că iar s-au jucat cu temele, acum conversațiile avute pe e-mail sunt puse toate unele peste altele până când arată așa: [nume persoană] [titlu] [număr de mail-uri schimbate]

Azi mi-am dat seama că mă despart de PC pentru o vreme destul de lungă. Ceea ce n-ar fi o problemă, că de-aia s-au inventat laptopurile (și Lenovo-ul meu e mișto, perfect și tot ce mi-aș putea dori de la el; inclusiv tastatura e o plăcere). Doar că – aici intervine faza tare – eu trebuie să-mi înregistrez romanul. Adică să-l fac audio. Chestie pe care o făceam de obicei pe PC, care are placă de sunet ok, microfonul sună bine, totul e perfect.

Se pare că s-a inventat un laptop care se încarcă de la soare, are o baterie care ține 8-10 ore și pe care poți să-l scapi în lac, că e rezistent la apă. În plus, cică e solid și rezistent, să-l tot scapi pe jos că degeaba, nu-l strici. (și e mai ieftin decât majoritatea laptopurilor de la noi) Uite aici. „Sol” i-au spus creatorii, cei de la compania WeWi (de care n-am mai auzit).