Am un prieten care mi-a spus o chestie la mintea cocoșului: bitcoinul nu e o monedă reală, pentru că nu e susținută de nimic: nu se bazează pe o economie, nu se bazează pe resurse utilizabile.

În articolul trecut, ziceam că mă enervează când chelnerii se prefac că nu exist în momentul în care sunt la restaurant cu prietenul și vreau să plătesc eu.

Văd la Dorin că mulți oameni care au fost la proteste s-au trezit cu probleme la conturile de pe Facebook – raportări de spam, blocări, ce-o fi.

O chestie care-mi place când citesc chestii scrise de victorieni e că sunt foarte siguri pe locul lor în lume: ei sunt crema cremelor, vârful vârfurilor.

Zilele trecute, un prieten s-a trezit față-n față cu un Windows setat în limba română și s-a crucit când a dat de o chestie numită „unitate amovibilă”.

Sunt oameni care așteaptă ocazia perfectă ca să dea tot ce au mai bun.

La ce rată de abandon școlar avem, la ce rezultate au fost în anii trecuți, parcă te-ai fi așteptat să mă obișnuiesc deja cu ideea că e dezastru în educație.

Am văzut iar, pentru a nu știu câta oară, una dintre listele comparative cu ce fac oamenii de succes, versus ce fac cei cu mai puțin succes.

Un fapt pe care l-am remarcat nu o dată e că o persoană cu preocupări spirituale, naturiste, benefice, optimiste are șanse cu 1000% mai mari decât un om normal să-ți tragă țeapă.

Am dat întâmplător astăzi peste un articol din Dilema Veche, în care lectorul universitar de la Facultatea de Filozofie a Universității din București, dr.