Ascult și eu episodul de săptămâna asta de la ICR Podcast și mă inspiră să scriu câteva lucruri. Parafrazez: „Dacă un român citește un roman SF prost scris de un român, nu mai ia altele – și nu numai că nu mai ia altele scrise de același autor, dar nu mai ia altele scrise de români.” Cam da. Când m-am apucat să citesc Neil Gaiman, am remarcat că mai toate cărțile lui erau traduse de Liviu Radu.

Văd din când în când câte un om care sare să spună că ar trebui scoase anumite materii din programa școlară și să se introducă altele. Ce să se scoată? matematica superioară părți din chimie bucăți de biologie latina bucăți de fizică De ce? Pentru că elevii sunt încărcați cu informații inutile, care n-o să le folosească la nimic în viață niciodată. Gen derivatele. Ce să se introducă? ore de igienă orală ore de circulație legislație lecții de fericire cum să faci formularele pentru ANAF Am râs un pic.

Dacă aș fi foarte faimoasă în România (spoiler: nu-s), mi-aș ruga fanii/cititorii/ce-or fi-i să nu se ia de oameni, chiar dacă oamenii respectiv se iau de mine. Sau, dacă simt nevoia să vorbească, să nu fie nepoliticoși. Nu sunt optimista care crede că poți schimba toți oamenii răi cu un sfat bun, dar sunt realista care știe că mulți oameni cred despre ei înșiși că sunt buni și nu vor să-și strice imaginea de sine.

Când eram în școală, am discutat „Luceafărul” lui Eminescu la două materii: la română și la religie. Erudita noastră profă de română și preotul zevzec au avut fiecare câte o interpretare interesantă a poeziei care mi-a rămas bine întipărită în minte după mai bine de zece ani. Însă adevărul despre Luceafăr aveam să-l aflu doar acum câteva zile. Profesoara de română ne-a explicat că „coboară în jos” nu e pleonasm. În primul rând, Eminescu nu e capabil de pleonasme, orice expresie folosită de el e perfecțiunea însăși.

Suntem în anno domini 2016. Tirajele cărților au scăzut la 2000 de exemplare, vândute în ani de zile, deși la începutul anilor ‘90 se auzea de zeci de mii de exemplare vândute dintr-un singur titlu. Aș spune că lumea nu mai citește, dar întâlnesc bătrâni pasionați de cărți, hipsteri pasionați de cărți, tineri care citesc. Ceva nu pușcă. De mai bine de 20 de ani, discuțiile despre cărți au, în zona vizibilă, același tipar: editurile publică, cititorii laudă, volumele se cumpără greu.

Am senzația uneori că până și cuvântul „critică” ar putea să-i facă pe unii să dea în apoplexie. Critica e rea, criticii sunt niște oameni care vin și despică firul în patru ca să se plângă, să fie răi, să lovească în autorii cei buni, să distrugă lucrurile care ne plac tuturor. Bineînțeles, dacă ceva e un pic rău, atunci trebuie să distrugem totul – nu suntem critici, ci avem dreptatea de partea noastră.

De curând am dat peste o discuție pe Facebook în care cineva spunea, mai în glumă, mai în serios, că-i e și groază când discută cu persoane de 20-30 de ani pentru că sunt mulți proști în categoria asta de vârstă și-i vine să-și ia câmpii. Sentimentul nu mi-e străin, am dat și eu de proști din categoria mea de vârstă. Dar în comentarii a început să se dezlănțuie furia: suntem proști, n-avem memorie, suntem impertinenți.

Se pare că emisiunea Dan C. Mihăilescu, Cartea de la ora 5, mai e urmărită doar de vreo 400 de persoane pe Youtube. Pe Facebook vizualizările sar de 2-3000 aproape constant, dar Facebook-ul face autoplay și numără aproape orice autoplay ca vizualizare. (apropo, puteți dezactiva autoplay-ul din setări, există acolo un tab pentru clipuri video – eu de-abia ieri m-am obosit s-o fac, dar parcă e mai bine fără să se miște tot felul de chestii pe ecran de capul lor).

Am ceva de mărturisit: sunt genul de persoană care nu se gândește la nuntă cu prea mult entuziasm. Nu sunt o romantică: n-am visat niciodată la nunți ca-n povești, la rochii de mireasă, la legăminte eterne. Gândul mă face să mă simt stingheră. Nu-mi place nici birocrația: la un moment dat mi-a zis cineva că scrie în lege că trebuie să plantezi un copac când te căsătorești, sau dacă nu, să plătești taxa pe copac.

Dacă citești o carte, e normal să ai o opinie despre ea. Iar dacă ai o opinie, nu trebuie să fii super-cult ca să le-o comunici și altora. Poți să spui despre carte că e _bună _sau proastă. Poți să spui că e _genială _sau o porcărie. E ok – e literatură, nu știință. Putem citi același text, dar ne impresionează lucruri diferite la el. Singura problemă a opiniei e să se bazeze pe ceva concret.