O, Doamne, o, Doamne, o doamnă
Ce crezi tu c-a făcut?
S-a-nfofolit în pufoaica de toamnă
Și de-atunci încoace-a tăcut.

La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate. Când iese ea din mașină, el începe să-i explice că poate parca mașina mult mai bine, pe un singur loc, că ar trebui să încerce măcar să mai economisească spațiu, că îi încurcă pe alții. Că dacă încearcă puțin, sigur reușește, nu e mare filozofie, SE POATE. Trebuie doar să-și dea puțin interesul.

Povestea Idaho de una din aventurile ei de pe RATB. Eu aveam abonament pe toate liniile, când aveam. Și când n-aveam bombăneam de zor, că trebuia să fac ture lungi până să ajung la o cușetă unde să-mi facă cineva abonament pentru studenți.

Artiștii se împart în multe categorii, dar în acest articol se împart în două: cei ca niște arici și cei care nu-s ca niște arici. Cei care nu-s arici sunt oameni normali, care pot să înțeleagă că unora nu le place ce creează ei acolo, că există critici care critică bine și critici care critică prost și că nu e cazul să ia lucrurile prea personal.

Mai demult, când tocmai dădeam să ies dintr-o cafenea, am văzut la o masă un vechi cunoscut, un tip pe care-l știu de pe vremea liceului. Era abătut, așa că am decis să merg să-l salut, să văd dacă vrea să discute. E genul de lucru pe care-l faci cu cineva căruia i se îneacă jumătate din corăbii și nici celelalte nu mai au mult.

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb. Și iacătă cum se încinse o discuție despre personajele care mai de care, se trezi unul să spună ceva de Păsări-Lăți-Lungilă.

Cum-necum, am început să explic cam în ce direcții trebuie s-o iei prin centrul vechi al Brașovului ca să ajungi în diverse locuri. Pentru că era mai simplu, am deschis Google Maps și am trecut pe Street View.

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei.

Povestea asta e mult prea tare ca să nu fie scrisă undeva. De ex., pe blogul meu, cu acordul pățitorului.

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească.