Roxana-Mălina Chirilă

Povestiri

O doamnă

O, Doamne, o, Doamne, o doamnă Ce crezi tu c-a făcut? S-a-nfofolit în pufoaica de toamnă Și de-atunci încoace-a tăcut. Din vorbă în vorbă ies vorbe: Se spune că pe mare-a pornit Plutind într-un vas pentru ciorbe Ce nu era greu de urnit. O voi, o voi, v-o voi zice Că peste mări și munți a plutit Vânând sturioni cu alice Căci n-avea lupi de strunit. Pe lună, pe lună, peste-o lună

Despre parcatul mașinii

La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate. Când iese ea din mașină, el începe să-i explice că poate parca mașina mult mai bine, pe un singur loc, că ar trebui să încerce măcar să mai economisească spațiu, că îi încurcă pe alții. Că dacă încearcă puțin, sigur reușește, nu e mare filozofie, SE POATE. Trebuie doar să-și dea puțin interesul.

Praf în ochii celor de la RATB

Povestea Idaho de una din aventurile ei de pe RATB. Eu aveam abonament pe toate liniile, când aveam. Și când n-aveam bombăneam de zor, că trebuia să fac ture lungi până să ajung la o cușetă unde să-mi facă cineva abonament pentru studenți. Dar mi-am adus aminte acum de o poveste cu o gagică yoghină care a scăpat odată de control. Ea era convinsă că prin grație divină, restul oamenilor (și al yoghinilor, întâmplător) erau convinși că a scăpat prin pură nebunie.

Povești cu artiști arici

Artiștii se împart în multe categorii, dar în acest articol se împart în două: cei ca niște arici și cei care nu-s ca niște arici. Cei care nu-s arici sunt oameni normali, care pot să înțeleagă că unora nu le place ce creează ei acolo, că există critici care critică bine și critici care critică prost și că nu e cazul să ia lucrurile prea personal. Aricii sunt cei care reacționează brusc și ciudat la critici reale sau închipuite.

O strachină, două străchini, toate străchinile

Mai demult, când tocmai dădeam să ies dintr-o cafenea, am văzut la o masă un vechi cunoscut, un tip pe care-l știu de pe vremea liceului. Era abătut, așa că am decis să merg să-l salut, să văd dacă vrea să discute. E genul de lucru pe care-l faci cu cineva căruia i se îneacă jumătate din corăbii și nici celelalte nu mai au mult. Mi-a zis vreo două-trei chestii, a povestit câteva detalii, am dedus că are chef de vorbă, m-am așezat.

O veche poveste cu Păsări-Lăți-Lungilă

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb. Și iacătă cum se încinse o discuție despre personajele care mai de care, se trezi unul să spună ceva de Păsări-Lăți-Lungilă. „Cum ai spus?” întrebă profesoara noastră, căci nu-i conveni a auzi cum pronunțarăm numele. „Păsări-Lăți-Lungilă?” zise care o fi fost.

Reflex de șofer

Cum-necum, am început să explic cam în ce direcții trebuie s-o iei prin centrul vechi al Brașovului ca să ajungi în diverse locuri. Pentru că era mai simplu, am deschis Google Maps și am trecut pe Street View. „Bun, să spunem că tu cobori de aici,” i-am arătat. „Pe lângă Biserica Neagră. Aici, terasa asta?” i-am arătat terasa. „Aici au înghețată bună, dar extrem de scumpă.” Am coborât încă puțin, am gesticulat spre diverse zone.

Pom-Auriu și Pom-Argintiu [basm][traducere]

Acesta este un basm cules din Scoția care apare aici. Este construit pe calapodul Albă ca Zăpada: o fată extrem de frumoasă, o mamă geloasă pe frumusețea ei, încercări de omucidere și supraviețuirea fetei. A ajuns pe net via o carte publicată în 1892. Traducerea e mai liberă ici-colo, unde am mai schimbat câte un cuvânt cu altul, dar în principiu nu e mare diferență. [ce mă frapează e că mama întreabă mereu de cea mai frumoasă regină din lume, iar păstrăvul buclucaș îi zice mereu de fi-sa.

O shaorma cu de toate – și cu Dumnezeu…

Povestea asta e mult prea tare ca să nu fie scrisă undeva. De ex., pe blogul meu, cu acordul pățitorului. Se face că un tânăr s-a dus odată să-și ia o shaorma de la shaormeria favorită. A dat comanda preocupat, a plătit și pe urmă a așteptat ca lucrurile să-și urmeze cursul. Doar că iată că în loc să fie întrebat dacă vrea ceva sau altceva, a auzit o întrebare care n-avea nici în clin, nici în mânecă cu… ei bine, cu nimic.

Conspiraționiștii de liceu

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească. Discută despre cărți, conspirații, Mona Lisa, Codul lui da Vinci. „Bă, bă, eu pot să-ți demonstrez că Iluminații nu-s masoni. Tu știi ce erau masonii la început? Erau un club al meșterilor care făceau biserici. Și știi de unde știu că nu-s același lucru?