Acum mulți ani, am citit o carte de Osho publicată la Editura RAM. Nu mai țin minte cine a tradus-o, pentru că am o memorie ca o sită când e vorba de nume, dar țin minte că am dat peste un pasaj care suna cam așa (îl aproximez din memorie):

Acum câteva luni o cunoștință mi-a zis că unii au nevoie de un traducător pentru „câteva pagini pentru site-ul lor”. M-am declarat intersată și conjunctura a făcut să semnez contractul doar în urma discuțiilor, fără însă să văd exact despre ce era vorba, dar bazându-mă pe ce mi se spusese: traduceri puține, pentru site. Mi s-a explicat că traducătorul precedent nu era foarte fluent în engleză și traducerile nu sunau foarte bine. Ceea ce e ok, am mai tradus și editat texte pentru site-uri.

Acum mai bine de un an m-a contactat cineva de la o firmă mare de traduceri, cu un text care spunea cam așa ceva (dar mai profesionist): „Salut, am văzut că ești traducătoare, am văzut că te joci pe calculator – nu vrei să traduci jocuri pentru noi?” Evident că răspunsul a fost „Ba da.” Altfel nu scriam articolul de azi.

Mai demult discutam cu taică-miu care, la fel ca majoritatea persoanelor din România, știe ceva engleză, despre ce fac la muncă și cu ce mă mai ocup. Și la un moment dat mi-a zis:

Stăteam și lucram când mi-a trecut prin minte că m-aș întoarce pe o anumită străduță de pe docuri, unde erau tot felul de restaurante șic înghesuite unele în altele, o cafenea modernă menită să ia ochii turiștilor, bărulețe retro, ușor prăfuite, ceva localuri asiatice pitite între clădiri și un aer nu foarte îngrijit, dar pitoresc.

În această frumoasă dimineață, la o oră pe care n-am recunoscut-o pentru că de obicei n-o văd, m-au sculat din somn doi bărbați cu priviri hotărâte și o stare de trezie intimidantă.

Ah, merde. Zilele astea, după ce am terminat cu Cimitirul din Praga (recenzia va sosi în curând), m-am aruncat asupra colecției Jules Verne, de la Editura Adevărul Holding. Întâi am fost impresionată pozitiv de ediție: arată ca vechea colecție Verne, pătrățoasă, cu coperți cartonate, pagini cu scris mare, dar făcute îngrijit și plăcute la citit. Mai sunt greșeli pe ici, pe colo, litere lipsă și alte probleme tipografice, dar nu e chiar atât de deranjant. Nici măcar tendința dubioasă de a pune virgulă după semnul întrebării sau al exclamării nu m-a perturbat. (poate sunt eu Zen zilele astea, totuși, că începe să bată la ochi ușurința cu care trec peste toate)

Câteva locuri de muncă foști colegi de facultate și masterat (filologie):

Spunea odată o traducătoare de pe un grup internațional că face traduceri și face revizii de text – în principiu editarea în limba-țintă costă mai puțin decât traducerea efectivă… asta dacă nu cumva e un text tradus cu Google Translate care trebuie numai „cosmetizat puțin, că altfel e bine”.

Duminică am trecut și eu pe la Bookfest, de unde m-am ales cu mult mai multe cărți decât estimasem inițial că aș vrea să iau. Am trecut pe la Datagroup, unde Dracula’s Kitchen arăta mai mult decât excelent și de unde am cumpărat și am primit cărți de Sergiu Someșan (cele mai noi apariții: URSSA și Vampirul din strada Sforii), am văzut unele dintre cele mai frumoase coperți la Editura All(fa?) și am remarcat standul de la Shambala, care avea coperțile cu cel mai urât Iisus Hristos din întreaga expoziție.