Roxana-Mălina Chirilă

Suntem în epoca social media și foarte multă lume se exprimă public. Din păcate, sunt încă destui care nu au deprins exercițiul comunicării.

E aproape o crimă că mi-a luat o lună să scriu despre „Testarea standardizată în educație” a lui Dragoș Iliescu. O carte mică, lansată la Brașov la Universitatea din Transilvania într-o sală în care mai erau câteva zeci de oameni - clar mai mulți decât am văzut la alte lansări. După atmosferă și cum discutau unii cu alții, majoritatea erau profesori; sau oricum, oameni care aveau o legătură cu facultatea de psihologie și științele educației. Și pe urmă eram noi.

N-am citit foarte mult luna asta pentru că m-am agitat cu altele, dar am terminat câteva cărți pe care le aveam în curs de citire. Să-i dăm drumul!

Ce se întâmplă dacă citești „Stela” de Simona Goșu și apoi imediat te apuci să citești „The Grandmaster of Demonic Cultivation” de Mo Xiang Tong Xiu? În primul rând, le spui prietenilor că alegerea de a scrie literatura noului val românesc e o alegere care ține de cultura în care trăim. Am putea scrie orice, dar autorii români deseori aleg să scrie povești „realiste” despre traume și drame cu personaje pierdute în viață. Ar putea însă la fel de bine să scrie povești despre războinici de renume, fantome, monștri, bătăi și necromanți.

Zilele astea se lansează la Brașov romanul „Stela” de Simona Goșu. Îmi trecuse prin minte să merg la lansare, dar pentru că lansările românești presupun deseori că vii cu tema făcută de acasă, am luat romanul înainte să merg încolo.

Vreau să încep acest articol spunând cât se poate de clar și de negru pe alb că există probleme reale ale comunității queer, iar exprimarea legată de persoanele non-binare e una dintre ele. Ce faci când cineva nu e nici bărbat, nici femeie și nu știi ce cuvinte să folosești când te referi la dumneasa?

A trecut puțin prea mult de la ultima postare cu cărți, așa că am multe de trecut în revistă.

Premiile Hugo sunt unele dintre cele mai cunoscute premii literare pentru SF și fantasy. Probabil că ați mai auzit de ele dacă v-ați uitat pe cărțile de gen care se publică pe la noi, sau dacă ați stat cu un ochi pe anunțurile editurilor sau pasionaților din domeniu. Probabil că v-ați întrebat și ce legătură are Victor Hugo cu SF-ul - caz în care vă spun că niciuna. Premiile Hugo sunt numite după Hugo Gernsback, unul dintre părinții SF-ului.

Am ceva de adăugat la articolul în care spuneam că lumea e atât de obsedată de limbajul licențios încât nu mai e atentă la nimic altceva.

După cum zice și titlul postării, mi-e dor de software mai puțin inteligent. Poate pentru că țin minte calculatoarele anilor ‘90 și 2000, poate pentru că îmi place să am control asupra propriilor dispozitive, mi-e dor de softuri care fac ce le zic eu și nimic mai mult. Vreau să instalez eu cu mâna mea lucruri, nu să se instaleze pentru mine. Vreau să decid eu unde se salvează totul.