Totul e infestat de campania electorală zilele astea. Când nu fac candidații nasoale, fac comentatorii, așa că văd un șir lung de mizerii în fiecare zi. Alternativa ar fi să nu mă mai uit deloc. Ceea ce ar fi o variantă, dar meh. Ce fac comentatorii? Păi, #puiemonta, care e o chestie stupidă, atacuri sub centură împotriva Elenei Udrea (dacă nu sunteți în stare să scoateți un scandal sexual cu detalii concrete, nu vă mai obosiți), înjurături, bancuri proaste, bancuri porcoase etc.
E câte cineva că se duce să-și expună problemele personale în public, chiar dacă sunt sensibile, chiar dacă locul respectiv e ca un fel de autostradă pe care circulă toată lumea. Și chiar nu înțeleg de unde apare impulsul sinucigaș.
Sunt unele cărți care curg atât de fluent și par atât de naturale încât rămâi cu senzația că au fost scrise dintr-o suflare. E o iluzie, dar o iluzie frumoasă, care te face să simți că lumea respectivă e naturală, că lucrurile se așează de la sine. Baudolino nu e genul de carte care-ți dă iluzia asta. Baudolino e fix opusul.
Dintr-un motiv sau altul, blogurile pe care le urmăresc dau sfaturi de frumusețe și îngrijire personală. Și de relații. Pe de o parte, tipele fac chestia asta. Pe de altă parte, și tipii fac chestia asta. Nu, nu e vorba de Radu F. șamd., ci de alde BrașovBuzz, Zoso, blabla. Fetelor, mergeți la sală. Fetelor, chestiile astea vă stau prost. Fetelor, nu vă puneți poze pe Facebook când așa și pe dincolo, fetelor, dacă tipul nu vă place înseamnă că asta și aia. Fetelor…
Mai am încă o săptămână până la terminarea proiectului buclucaș și în continuare folosesc adresa de mail a companiei, de care povesteam cu drag nu demult. După ce un comentator mi-a atras atenția că ar trebui să folosesc Internet Explorer, probabil pentru că ce e prost făcut se atrage (thanks, zamolxe), am crezut că problemele mele sunt rezolvate.
Recunosc că am o prejudecată legată de unguri, dar mi se confirmă cu o acuratețe de speriat de fiecare dată când primesc un mail de la ei: ungurii scriu îngrijit. Nu știu dacă mereu, dar asta e tendința generală.
Vineri am vizitat-o pe fosta mea dirigintă din liceu. Mă întâlnisem cu ea prin oraș, a rămas că ne vedem la școală – dimineața i-am trimis un SMS în prealabil să o întreb dacă ora 10 este în regulă ca să vin în vizită. Am primit un răspuns că da.
Cred că nu e un secret pentru nimeni în momentul de față că religia e o materie la care poți renunța – sau la care părinții pot să aleagă să nu participi. La noi la școală unii alegeau să meargă la ore de religie catolică/adventistă/ce-o fi, pentru că nu erau ortodocși.
Nu că nu mi-ar plăcea poveștile care implică relații, îndrăgosteli și alte alea, dar în momentul în care pun mâna pe un roman de dragoste get-beget, indiferent cât de „îndrăzneț” sau de „bine scris” se spune că ar fi, interesul meu scade relativ repejor, apoi dispare complet.
Dacă vreți să mă auziți înjurând, faceți următorii pași:
Pentru profesioniști în ale comunicării, adresele de mail private sunt cele mai bune. Cu softul perfect, se lasă o liniște aproape totală.