Zilele astea am găsit un articol extrem de amuzant - și nu doar pentru că românul care a dat link-ul a uitat să pună citatele în ghilimele, așa că lăsa să se înțeleagă că el însuși ar fi mare profesor pe la diverse universități americane.
Se iau ovulele fecundate ale plantei și se zdrobesc cu mult înainte să se dezvolte.
Mi-ar fi plăcut să încep recenzia asta cu o propoziție precum „Antologia IA7 din colecția Seniorii Imaginației nu este al șaptelea volum al vreunei serii”, dar scriind cuvintele astea mi-am dat seama că am greșit titlul.
Hei, v-ați dorit vreodată să participați la un sport de echipă și să fiți atât de buni încât să câștigați toate meciurile, să fiți mai tari și decât inamici, și decât coechipieri, iar toată lumea să vă iubească?
Hogwarts e un loc extraordinar: personajele din tablouri se mișcă, scările se mută când ți-e lumea mai dragă, fantomele zboară prin pereți și niciodată nu poți să știi castelul la perfecție.
După ani întregi în care a fost tratat groaznic de rudele lui, Harry Potter primește o scrisoare.
În 1990, în lumea poveștilor a apărut un băiat-vrăjitor englez cu părul brunet și ciufulit, ochelari groși cu ramă rotundă și o bufniță care zbura în jurul lui.
Dacă nu greșesc, anul în care am citit prima oară o carte Harry Potter a fost 2001.
Dorin Lazăr vorbește de oamenii care îl descoperă la 40 de ani pe Dumnezeu și imediat îl promovează în fața celorlalți de parcă ar fi descoperit veganismul.
Am citit două cărți românești de ficțiune luna asta, dacă tot a fost târg de carte pe aici: „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte” de Alexandru Lamba și „Hoțul din curtea miracolelor” de Adrian Majuru.