Dorin Lazăr vorbește de oamenii care îl descoperă la 40 de ani pe Dumnezeu și imediat îl promovează în fața celorlalți de parcă ar fi descoperit veganismul. Spune multe lucruri în articol și cu majoritatea sunt de acord, dar mi se pare că greșește într-un punct: cel în care spune că oamenii doar mimează găsirea lui Dumnezeu pentru că nu-și caută drumul, ci doar îi lovește o criză.
Am citit două cărți românești de ficțiune luna asta, dacă tot a fost târg de carte pe aici: „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte” de Alexandru Lamba și „Hoțul din curtea miracolelor” de Adrian Majuru. Niciuna nu e chiar ce mi-aș fi dorit de la literatura română, dar ce-mi doresc eu de la literatura română nu există.
La un moment dat, în viața bărbaților care n-au ce face apare dorința de a vorbi despre femei. Iar cei care au trecut prin comunism și sunt oameni „de bine” par să aibă o viziune destul de dubioasă, în care bărbatul se naște om, dar femeia se naște animal misterios. Misterul feminin îi mistuie, așa că încep să turuie necontenit cu ceea ce ei consideră că e înțelepciune, dar din alte unghiuri pare mai degrabă să fie naivitate și limitare.
Cărțile de ficțiune se împart în două genuri: literatură și maculatură.
Elon Musk face o treabă admirabilă de când a cumpărat Twitter: se jertfește pentru a demonstra că și miliardarii pot fi nu doar failibili, ci proști grămadă.
La nivel de concept, nu avea ce să nu-mi placă la „Solomonarul” lui Florin Chirculescu: o poveste despre un Eminescu care și-a înscenat moartea și a fugit în America de Sud, un solomonar plimbător în timp care face pe poștașul între vremea poetului și vremea noastră, universuri paralele care se modifică puțin câte puțin atunci când ți-e lumea mai dragă, un mister cu un caiet pierdut, politică, războaie istorice, un personaj contemporan vânat ca să fie băgat la zdup, o ziaristă care ar face orice pentru a ajunge la povestea esențială… Ce altceva să-mi mai doresc? Mai ales că pe Chirculescu îl știu din „Greva păcătoșilor”, un roman în care a demonstrat că poate scrie chiar bine.
Ce înseamnă să vii din sărăcie, dintr-o lume abia deschisă spre nou, spre afaceri, spre întreprinderi private, spre libertate.
Uneori simt dorința să citesc poezie, deși nu pot să spun că-mi place. Nu pot să spun nici că o înțeleg prea tare, cu excepția poemelor epice pe care nu le mai scrie aproape nimeni în ziua de azi. Deci, deseori, ideile mele despre ce citesc vor fi foarte diferite de interpretările altora.
În sfârșit am o clipă liberă să vorbesc despre una dintre temele care sunt oarecum ale momentului, „orașul de 15 minute”.
Într-o zi nu foarte senină de 31 mai 2023, eu și Dorin Lazăr ne-am dus la o lansare de carte la librăria Humanitas din Brașov. Văzuserăm un anunț cum că s-ar face o lansare pentru „Neuroleptic” de Dorian Dron, iar titlul nu a fost suficient cât să ne convingă să ocolim evenimentul. Eu eram convinsă că lansarea va fi narcoleptică. De Dorin nu știu exact de ce era convins, pentru că nu l-am întrebat.