Sunt momente în care aproape că încep să cred într-un fel de conspirație planetară, condusă de un geniu malefic, de o eminență cenușie. Uneori oamenii fac aceleași prostii din nou și din nou, deși le fac degeaba, ba mai mult striă. Aproape că aș crede în conspirații, dar sunt prea cinică pentru asta. Cred mai degrabă în prostia umană ca explicație pentru comportamente absurde și „înțelepciune” stupidă.
Are loc o misiune umană pe Marte. Cercetătorii își văd de treabă, dar are loc o furtună și trebuie să plece în viteză, ca să fie siguri că ajung întregi înapoi pe Pământ. Cel mai inventiv tip din echipă are o idee despre cum ar putea să rezolve situația în așa fel încât să nu fie nevoiți să fugă, dar din păcate e lovit de o bucată de metal și ucis, iar ceilalți pleacă în grabă, devastați de moartea lui.
Acum vreo doi ani am avut o perioadă în care citeam cărți young adult într-o veselie. Nu mi-e clar de ce – cred că doar îmi picau în mână. Așa că o prietenă mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, cred că pentru că era o carte foarte pe val.
Există multe (foarte multe) povestiri proaste publicate online de-a lungul timpului, dar una a devenit deosebit de notorie pentru asta.
La sfârșitul lui 2017, mi-am propus să recomand câte o carte în fiecare zi în 2018. Doar în 2018, deci e un proiect intens, dar care se mai și termină. O descriere mai pe lung a proiectului e deja aici, n-o mai repet.
Am primit o recomandare pe Goodreads de la cineva care-mi sugera să citesc cartea scrisă de el, cu mesajul „Poate ai vreodată timp și de un debut nepromovat de editură. :)”
Nu e prima oară când vorbesc de „Ready Player One” pe blog, dar dacă tot a apărut și filmul, o trec acum printre cărțile recomandate. Nu pentru că e o carte de neratat, ci pentru că e o carte despre un anumit tip de cultură populară.
Într-un sătuc din Anglia victoriană, unui țăran îi intră în cap o idee fixă: că se trage dintr-o mare familie nobilă, d’Urberville. Nu e o idee pe care a avut-o dintotdeauna, dar pastorul i-a spus că numele lui de familie, Durbeyfield, ar putea fi o variantă adaptată a numelui franțuzesc, așa că brusc își imaginează că locul lui în societate ar trebui să fie cu totul altul.
Philip Pullman e cunoscut mai ales pentru seria „Materiile întunecate”, pe care am recomandat-o în ianuarie. Însă a mai scris și alte cărți, care nu prea-i seamănă seriei respective. „Rubinul din fum”, de exemplu, e mai degrabă un roman polițist istoric.
Există o tendință pe care am văzut-o destul de des în conversații: cea de a discuta despre cât de tare merită cineva sau altcineva un lucru. Poate că e vorba de cine merită să vândă cărți, poate problema e salariile din UE versus salariile noastre. Străzi frumoase, orașe curate. Orice-uri de-astea, care se rezumă la „de ce au alții și eu n-am”.