Roxana-Mălina Chirilă

Vi se întâmplă vreodată să vă auziți de cineva care e oprimat pentru o părere care nu prea e controversată? Pentru că vrea să-și întemeieze o familie cu persoana dragă și cumva agenturile nu-l lasă? Pentru că vrea ca femeile să nu mai fie agresate de bărbați? Pentru că vrea ca toată lumea să aibă de lucru și salariile să fie decente? Nu doar că lucrurile nu-i ies cum și-ar dori, dar se plânge că există niște forțe culturale imense care se opun lucrurilor bune, simple și frumoase, pentru a împinge omenirea într-o epocă întunecată?

Regret profund că nu am scris articolul ăsta mai devreme. Nu pentru voi, ci pentru mine - s-au strâns o grămadă de cărți. În fine, măcar titlul postării nu e mincinos. Unde rămăseserăm data trecută? Ah, da.

Nu știu germană, așa că n-am putut asculta seria de 8 episoade despre MISA făcută de Katja Paysen-Petersen și Christiane Hawranek de la podcastul Seelenfänger, dar există transcrieri și traduceri în limba română care pot fi găsite pe blogul exmisa.

Cred că eram ori în clasele primare, ori la începutul gimnaziului când maică-mea a trebuit să meargă pe teren în altă localitate din județ. Hai să zicem la Covasna, deși probabil că nu. Telefoanele mobile ori nu erau foarte răspândite, ori nu aveai semnal decât în anumite zone, așa că nu puteam s-o sun direct, dar voiam să știu aproximativ când s-o aștept acasă. Evident, nici Google Maps nu aveam, ca să pot să verific.

Mi s-a dus vestea în anumite cercuri că aș fi drastică. Ceea ce nu e fals, dar nu e totul.

Uneori simt că sunt prea bătrână pentru jobul pe care-l am. Dar pe de altă parte, m-am născut bătrână.

Am văzut articolul ăsta la Vali. Mă interesează prea puțin subiectul principal al influencerilor (nu-i cunosc), dar mă interesează paragraful ăsta:

Am avut nefericita neplăcere azi să descopăr acest articol, în care se descrie o nouă modă în licee: fetele care urăsc alte fete, sunt misogine și își hărțuiesc colegele, încercând în același timp să fie pe placul băieților. Li se zice „pick me girls”.

Ziceam ieri că un mare deserviciu făcut de orele de română e că ne-au învățat că ficțiunea e doar un voal pentru viața autorului și că literatura e, în cea mai mare parte, autobiografică. Dacă tot am început să explic că imaginația există, poate ar fi bine să vă spun și câteva idei despre cum să călătorești pe plaiuri fictive fără să depinzi doar de ce vezi cu ochii tăi.

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai sigură pe o concluzie: cel mai rău lucru pe care l-a făcut ora de română în școli este că a învățat un popor întreg lecțiile greșite despre ficțiune.