Cred că ne-am obișnuit prea tare cu reclamele, atât de tare de fapt încât multă lume nici nu mai remarcă bara din dreapta a blogurilor.

Cât de varză trebuie să fii ca după ce ai fost criticat în sus și în jos pentru o chestie de internetul local și de presa străină, să faci fix același lucru a doua oară, în fix același mod?

Era o cameră ca oricare alta, dar avea o atmosferă deosebită. Nu știu exact cum: ori era aranjată frumos, ori mirosea a bețigașe parfumate, ori erau lucruri interesante și delicate pregătite pe mese. Urma să se țină un curs, sau o conferință – sau cineva pur și simplu trebuia să vorbească. Și acea persoană, care avea ceva deosebit în mers, ceva inefabil în privire, ceva misterios și pur în aer, se întoarse către cursanți, sau ascultători, sau interlocutor și spuse:

Azi am dat peste un articol de pe Digi24 (via zoso) care spunea că un tânăr infectat cu HIV și-a răspândit intenționat și conștient boala prin localitatea unde locuia (sursa).

În clipa de față, din câte știu, există o singură editură din România care își dorește cu adevărat să vândă cărțile scriitorilor români. Acea editură e Datagroup. Știu că vrea să vândă cărți și să colaboreze cu scriitori locali pentru că site-ul lor are o rubrică ușor de găsit în care se povestește despre treaba asta. Au până și o adresă de mail rezervată pentru treaba asta: manuscris@datagroup.ro. Dacă merg la Polirom, de exemplu, știu că momentan vor o secretară, dar se pare că de scriitori n-au nevoie.

Pentru că tot citesc zilele astea o carte despre fonturi, mi-am adus aminte că tot vroiam să scriu despre unul dintre simbolurile mele favorite: ampersandul, &. Mai demult, când corectam cărți pentru Project Gutenberg, am remarcat că multe cărți din secolul 19 îl foloseau mai ales când era vorba de „etc.” – pe care-l scriau „&c.” Ceea ce are logică: „et caetera” înseamnă „și altele”. Mi-a plăcut atât de mult cum arată încât uneori folosesc și eu &c. în scrisul curent.

E multă lume care se plânge că tehnologia ne strică viața, că nu mai socializăm cu adevărat, că citim doar prostii etc. Recomandarea e să ieșim de pe Facebook/să intrăm în contact cu natura/să socializăm în viața reală. Ceea ce n-o să fac, pentru că îmi plac tehnologia, țin legătura cu oamenii pe Facebook și iau pauză de un League of Legends din când în când.

Citisem mai demult „Zei americani” de Neil Gaiman, în traducerea lui Liviu Radu, o carte care se pare că s-a epuizat în România, că n-o mai găsesc nicăieri online. Povestea cărții e cam așa: a fost publicată în 2002, a luat premii mari pe direcția de science fiction și fantasy, a fost iubită de unii, urâtă de alții. În 2006 a fost publicată la noi, în 2012 a ieșit în engleză o ediție aniversară de 10 ani, „versiunea preferată a autorului” cum s-ar spune, cu adăugiri și mici modificări. Eu pe asta o am, ebook, cumpărată prin martie anul acesta, dar se găsește și pe hârtie. Întâmplător, a fost și pe Humble Bundle cu niște cărți care mă interesau, deci o mai am și în alt exemplar digital – începe să fie amuzantă colecția mea de „American Gods”, în contextul în care nici măcar nu e una din cărțile care mi-au plăcut suficient de mult ca să mă reped în prima librărie să le cumpăr.

Parcă aveam ceva fani Star Wars printre cititori. Timp de două săptămâni (începând de azi) Humble Bundle oferă benzi desenate bazate din seria SW, ca de obicei, la prețuri mărunte. Văd ceva omnibus cu primele 26 de numere ale seriei, niște mini-serii de 4-5 numere și alte câteva chestii care par interesante.

Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți.