La început Facebook mă freca la tărtăcuță cu reclame cu oferte de muncă. Voia să mă facă videochatistă – probabil pentru că eram în targetul de sex (feminin) și vârstă („probabil încă sexy”). Poate și pentru că n-am completat locul unde-mi cerea meseria. Postări sponsorizate, reclame peste reclame pe care le-am reclamat și ca enervante, și ca spam, și ca tot ce mi-a trecut prin cap. Până la urmă au dispărut. Acum Facebook îmi trimite chestii de modă, pe aceleași criterii de sex și vârstă, și cu același succes.

Uitându-mă azi la Jerry Maguire am observat o chestie remarcabilă: deși ne uităm la o tonă de seriale și filme importate de la americani, deși am cresut cunoscând stereotipurile cu adolescenți „populari”, nerds, geeks, majorete și „quarterbacks” și oameni care aruncă cu mingi la baseball… deși știm o grămadă de lucruri despre americani din filmele astea… deși probabil că putem enumera stereotpuri cu Lincoln sau Washington, deși știm ce-i cu Thanksgiving și Halloween, deși știm că evreii sărbătoresc Hannukah cam când e Crăciunul, deși știm că balul „prom” e important din punct de vedere social și conține concursuri de popularitate, deși știm care sunt universitățile mari de la ei și că vor note mari și eseuri și scrisori de intenție la admitere și că elevii își primesc prin poștă rezultatele…

Nu suntem poeți sau scriitori prin definiție. Nu ieși din facultate cu vise de a publica ficțiune, deși uneori intri cu visul ăsta. Am auzit, ce-i drept, că ar fi fost odată un masterat de scris creativ în Oradea, care s-a desființat sau stătea să se desființeze. Facultățile de teatru/film predau ceva scenaristică pentru cei care vor să scrie scenarii de film/teatru. Da, cuvântul corect e „scenaristică”. Și „scenografie” e corect, ce-i drept, doar că înseamnă decoruri și alte alea – vine de la „scenă”, nu de la „scenariu”.

Jim McGovern, the big boss of the small publishing house I’m writing for, wrote this blog post, musing about authors and their mysterious pen names. Why do we have them? Well, he proposes the obvious: going for the other gender’s target audience, or hiding your true identity, or there already being someone with your name writing stuff out there.

Am văzut niște poze pe Facebook de la parada gay de anul ăsta. Cea care m-a uns cel mai tare pe suflet era cu o pancartă de o ironie dulce, care răspundea altor pancarte și slogane din alt context. Pe ea scria: „Sodoma pământ românesc”.

După îndelungi deliberări, am fost convinsă să încerc Zonga. Pe scurt, e un serviciu de muzică care-ți permite accesul la vreo 20 de milioane de melodii, atât ale străinilor, cât și ale românilor. Adică vreo 90% din ce cauți (sau din ce caut eu). E legal, e convenabil și e perfect pentru toți cei care spun că ar plăti pentru muzica pe care o ascultă, dacă ar avea unde și ar fi vorba de un preț modic.

Niște chestii pe care le-am auzit recent, sau mai puțin recent și care mă fac să mă întreb cât de mare e prostia umană. Sunt oameni care nu par să vadă mai departe de clipa asta, sau care impun tot felul de regimuri tembele împotriva proverbialului drob de sare.

M-a linkuit cineva acum către un articol de doi lei despre motivul pentru care nu te simți bine (indiciu: e pentru că nu ești mai vesel) și cum să fii mai pozitiv și fericit. Pentru că am o istorie lungă a deprimărilor, tristeților, anxietăților și a altor chestii „faine”, ceea ce nu mă oprește de la a mă bucura de viață în restul timpului, am tot acumulat sfaturi anti-deprimare și mi-am perfecționat tehnica de a ieși din deprimare.

A fost odată ca niciodată o limbă care nu folosea sunetul „V”, nici sunetul „J” și în care „L” și „R” coincideau, în care consoanele trebuiau musai urmate de una din cele cinci vocale (dacă nu cumva consoana era „N”), în care „tu” se pronunța „țu”, iar „hu” se pronunța „fu” – și ț și f nu se foloseau în alte contexte. Și „ji” era „gi”.

Dorin Lazăr a publicat azi un articol numit Păreri, nu reacții. Pe scurt, e greu să obții pe netul românesc păreri. Bagi un text, bagi o poză, faci ceva pe un grup dedicat genului de artă/activitate în care tocmai ai activat, ceri critică și primești „Mișto!” și „Foarte fain!” înapoi. Chiar dacă apelezi la cercuri de oameni care cică ar fi în temă.