O chestie ușor enervantă la limba română, din punctul de vedere al traducerilor: unele cuvinte luate din alte limbi fie nu au o traducere standardizată, fie au mai multe, fie e mai complexă treaba.

Cei de la Humble Bundle, care sunt niște oameni pe sufletul meu, așa, vând timp de două săptămâni (din care au trecut vreo două zile, ce-i drept) un set de cărți digitale în toate formatele uzuale, fără DRM. În engleză, că mno.

Când dau peste o carte care mi se pare mai interesantă, pe care mă chinui mai mult s-o citesc sau la care vreau să comentez, de obicei îi fac o recenzie aici. Dar de anul ăsta țin evidența tuturor cărților citite pe Goodreads. Aici e contul meu. Aici e lista efectivă de cărți. Am mai adăugat și cărți din urmă la un moment dat, dar ce e pre-2014 e bifat la nimereală, pe principiul „am citit-o și pe asta, am citit-o și pe asta”. Fără metodă, fără ordine.

Poliția fură. Bine, poate chestia asta nu surprinde pe nimeni, așa că mai adaug ceva: Poliția din Constanța fură articole de la alții ca să le bage în revista proprie, „Poliția Impact”. Și de la cine să fure dacă nu de la MISA? Pentru că normal, dacă ești o instituție care are nevoie de credibilitate la nivel național, un stâlp al societății, un pilon al dreptății, o coloană a corectitudinii, primul lucru pe care vrei să-l faci e să publici o revistă atât de proastă, atât de vulgară și atât de agramată încât să validezi din prima toate bancurile cu polițiști (sursa).

Din când în când apare câte un tip la orizont cu o poveste sfâșietoare. E refuzat de femeie după femeie, e friendzone-uit cu nonșalanță: tipele vor vagabonzi, băieți răi, tipi cu bani, fraieri, bărbați neadevărați, brute sau artiști. Femeile nu-l vor pe el pentru că e un băiat bun, un băiat drăguț, un băiat de treabă. Sau e un bărbat adevărat, un bărbat alfa, dar nu mai e apreciat în lumea de azi în care non-masculii cuceresc inimă de fraieră după inimă de fraieră.

În această dimineață am câteva ziceri înțelepte pentru voi, că mi s-a umplut feed-ul pe Facebook cu chestii de-astea și am înțeles că prind la public.

Sunt din ce în ce mai mulți creștini în România. A, nu, nu din cei declarați astfel în acte sau la numărătorile oficiale de capete. Din cei care ies la iveală să protesteze pro-modul creștin de viață, care țin să-ți spună că nu e în regulă ce faci, pentru că Dumnezeu te bate și te trimite în iad ca pe păcătosul care ești.

[][1]

M-am tot gândit și am ajuns la concluzia că habar n-am de ce nu s-ar juca femeile pe calculator, în afara faptului că „tradițional” nu se joacă.

Pentru cine a reușit să rateze știrea: Lucian Boia a scris o carte despre Primul Război Mondial în care a zis cam așa ceva:

1. SMS-uri. Nu-mi trimiteți. Din motive de eroare a telefonului, excelentul meu Samsung Galaxy Mini cu care n-am probleme decât des mă anunță că memoria lui internă este plină, mai ales când e vorba de mesaje, așa că respinge tot ce prinde. Da, am șters mesage, vreo câteva zeci, am șters și programe. Degeaba. O s-o rezolv până la urmă, dar deocamdată în cel mai bun caz primesc mesajele de sâmbătă cam pe marți. Dacă nu dispar pentru totdeauna.