Azi mă grăbeam un pic spre casă, așa că am luat taxiul din centru până la mine. Taximetristul era un tip extrem de vorbăreț și prietenos care-mi punea tot felul de întrebări personale. În general mă doare sufletul să nu le răspund oamenilor de genul ăsta, chiar dacă n-am chef să le povestesc toată viața mea… așa că ce să fac? I-am răspuns.
Cine a mai fost prin zonă știe că-mi plac puzzle-urile. În general cele de 1000 de piese, pentru că sunt relativ ușor de manevrat, n-au nevoie de foarte mult spațiu și pot fi terminate în 2-3 zile.
Mă întrebam la un moment dat de unde vine obsesia scriitorilor și traducătorilor de fantasy din România de a băga cuvinte învechite pe unde apucă, de spui că toată lumea e musai Tolkien. Și pe urmă m-am prins: pentru că nu e foarte clar de ce Tolkien e Tolkien și se descurcă atât de bne cu limbajul pompos/arhaic… și de ce nu toată lumea trebuie să fie Tolkien.
Pe scurt, Netflix caută traducători care să se ocupe de subtitrările pentru filme și seriale. Până aici, nimic surprinzător: dacă ai tone peste tone de conținut și vrei să intri pe piețe noi, e clar că ai nevoie de oameni care să se ocupe de localizare.
Numele complet al acestei cărți este „În șalvari și cu ișlic: biserică, sexualitate și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea”, deoarece tradiția celor care fac parte din lumea academică e să scrie titluri cât mai clare cu putință, chiar dacă se lungesc pe jumătate de pagină. Ceea ce ar trebui să vă spună ceva despre cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu: e o carte de specialitate bine documentată, plină de referințe, dar un pic mai greu de citit.
Stăteam nu demult cu niște tipi care-mi povesteau aventurile lor din dragoste de pe vremea când erau tineri și idealiști. Lucruri frumoase, cu suit în copaci, pus de afișe, scris scrisori care acum îi fac să râdă până la lacrimi.
Un fapt pe care l-am remarcat nu o dată e că o persoană cu preocupări spirituale, naturiste, benefice, optimiste are șanse cu 1000% mai mari decât un om normal să-ți tragă țeapă. Nu e o fatalitate, unii reușesc să treacă suficient peste acest destin de oameni cu capul în nori încât să fie oameni corecți și să respecte munca altora, dar am auzit de mai multe țepe din partea lor decât din partea oricui altcuiva.
Acum vreun an sau doi făcem parte dintr-un grup de traducători de pe Facebook. Într-o zi, a venit cineva și a întrebat, „Ce-i aia d20? Că-mi apare aici într-un text.” A dat context și de toate – era ceva care ținea de probabilitate.
Ca să încep cu începutul: „infodump” înseamnă o cantitate mare de informații oferite dintr-o dată într-un stil oarecum eseistic. Chestia se practică deseori în povești SF/fantasy, când scriitorii au o lume întreagă de prezentat și nu știu cum să înghesuie toate informațiile la început, ca să poată ajunge la partea de acțiune.
Citeam „Ultimul imperiu” de Brandon Sanderson (Editura Trei, traducere de Ana-Veronica Mircea) când am avut discuția asta: