Nu mai țin minte care a fost cea mai mare insultă care mi-a fost adresată vreodată. Poate pentru că toate seamănă de la un punct încolo, în funcție de categorie: Insulta generală legată de părinți/rude. De obicei conține „mă-ta”. Poate fi ignorată liniștit pentru că n-are legătură cu mama efectivă a persoanei în cauză. De fapt, mă gândesc că există un fel de arhetip universal al mamei: când mama e lăudată e Mama Natură, Fecioara Maria, diverse zeițe printre care și alea cărora li se făceau statuetele alea rotunde și negre, mama din Ziua Mamei etc.

Sunt uneori fix o scorpie. Cum ziceam și ieri, sunt genul de persoană care te sună să-ți spună că n-aveai ce căuta cu o anumită operă artistică într-un anumit context, că dai prost, că faci lucrurile alandala. Uneori îți spun că folosești cuvintele aiurea, că stai prost cu gramatica, că mă omori cu punctuația. Alteori îți spun că ceea ce gândești tu e o idioțenie (fără să zic „fără supărare”, pentru că din partea mea poți să te superi), sau că nu te-ai documentat, sau că n-ai dreptate din 100 de motive.

Discutam nu demult cu cineva despre niște persoane care și-au revenit după ce au fost înșelate cu multe lucruri și trase pe sfoară cu diverse. Și-au irosit ani din viață, dar s-au repus pe picioare și au luat-o de la capăt, lăsând trecutul. Ceea ce e admirabil, nu? Parțial. Din păcate lumea nu e atât de simplă. O persoană înșelată de obicei nu e înșelată într-un buzunar separat al universului, nu își încetează existența în zilele, lunile sau chiar anii cât e fraieră.

O postare oarecum tehnică pentru toți cei care și-au șters din greșeală un harddisk, care și-au pierdut datele din cauza unei repartiționări aiurea sau care au intrat în panică atunci când au aflat că „experții” le pot vedea pozele și mesajele din telefon, chiar dacă le-au șters. Ok. Uite aici: 000000001010010010100101001001001001001010100101110 Asta e o idee de cum arată informația de pe hardul tău. O serie extrem, extrem de lungă de 0 și 1.

Nu mai are rost să comentez de bacalaureat, că am făcut-o şi eu şi au făcut-o şi alţii. Pe bloguri şi facebook a percolat deja povestea tipului cu sindrom Down care a luat bacul cu 7, din care se pot trage mai multe concluzii (dar câteva evidente; felicitări lui, printre altele, că restul s-a repetat şi răs-repetat 🙂 ). Nu-mi place să fac generlizări în ce priveşte spiritul în care acţionează neamul românesc, dar problema e tristă şi largă: românii sunt un popor care-şi fură singuri căciula.

Femeia e o creatură superioară. Dă dovadă de empatie şi de înţelegere, de blândeţe şi bunătate, uneori chiar de înţelepciune şi iubire. Femeia poate însă să şi mintă, să înşele, să manipuleze şi să se răzbune şi să facă câte şi mai câte alte astfel de răutăţi. Cam ca bărbatul, de altfel, care e şi el o creatură la fel de superioară pentru că face parte din fix aceeaşi specie. În comparaţie cu cimpanzeii şi delfinii, oamenii sunt uniformi şi greu de distins, în comparaţie cu paramecii e aproape absurd să vorbeşti de diferenţe importante între oameni.

Din când în când apare câte cineva prin apropierea mea (poate mi se adresează mie, poate li se adresează altora, dar sunt martoră la conversaţie) şi discuţia ajunge în cele din urmă la „În Biblie spune că…” Dacă discuţia e scrisă, citatul va fi exact, cu numerele de versete. Dacă discuţia e verbală, de cele mai multe ori se va parafraza. Şi de foarte multe ori doar o singură personă are ceva de zis cu Biblia aia: cel care o pomeneşte.

Unde or fi acești bărbați adevărați pe care-i caută atâta amar de lume? Unele femei spun că ei nu sunt de găsit. Am auzit bărbați spun că nu mai sunt de găsit. Sau că sunt rari. Într-o lume de efeminați și de oameni slabi, de valori pierdute ale masculinității, unde, unde mai poți găsi oare bărbații adevărați? …ok. Hai să facem un pas înapoi. Bărbați adevărați, femei adevărate Conceptul de „bărbat adevărat” mă frapează cam în aceeași măsură în care mă frapează cel de „femeie adevărată”.

Inspirată de atâtea și atâtea și atâtea bloguri scrise de femei, pentru femei, cu femei, despre femei și [alte prepoziții] femei, mi-am dat seama ce lipsește de pe blogul meu! Lipsesc: Rețetele culinare. Am menționat doar un sushi cu somon, pentru că e sushi cu somon, fir-ar el să fie. E și sushi, are și somon. Ce poți să vrei mai mult de la o mâncare?! Chestiile legate de cosmetice și machiaj.