Roxana-Mălina Chirilă

recenzii

Saga poetică

Era o dimineață noroasă de ianuarie. Fără niciun motiv, m-am trezit cu o dorință inexplicabilă de a citi poezie. M-am sculat din pat, mi-am făcut o cafea și am așteptat să-mi treacă. Nu mi-a trecut. A doua zi, sumbru, am plecat să lucrez din oraș și _poate _să cumpăr o carte de poezie. În caz că nu-mi trecea. Nu mi-a trecut. M-am întrebat de unde putea veni ciudatul impuls. Sigur nu de pe vremea școlii, când uram poezia – nu neapărat pentru conținutul sau forma ei, cât pentru faptul că trebuia s-o învăț pe de rost, iar memoria mea nu e dintre cele mai bune.

Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Avutia si saracia natiunilor. De ce unele tari sunt bogate si altele sarace?” de David S. Landes

Landes a fost profesor de istorie la Harvard. Teoria lui este atat de lipsita de political correctness incat ma mir ca nu l-au dat afara. Dar poate ca acum 20 de ani nu erau atat de porniti. In cartea asta el sustine (printre altele) ca e important ca oamenii unei natiuni sa imbratiseze ultimele tehnologii CU scopul de a face bani. Gratis nu e bine. Exista o inflatie a meseriilor, care face ca de ex agricultura sa fie varful tehnologic la un moment dat, dar cand exista deja milioane de tarani, noua meserie de comerciant va fi platita mai bine.

Cartea de azi, ediția Mac Gregor: „Cronicile antice ale Angliei” de Wallerand de Wavrin

[Notă: Această postare este scrisă de mac gregor] Pe la 1450, o corabie straina ancoreaza langa o cetate ruinata pe malul Marii Negre, denumita Mangalia. Cavalerul burgund care conducea expeditia vrea sa afle mai multe despre loc, si intra in discutii cu marinarii. Tot ce stiau despre locurile astea era din legenda, ca pe aici au coborat mai demult amazoanele, si ca in interior se spune ca ar fi niste munti, dar nimeni nu a fost vreodata sa vada ce e in spatele lor.

Julian Fellowes – Belgravia [recenzie]

„Belgravia” e o carte despre societatea engleză de la începutul secolului 19 – sau, mai exact, despre două familii de la începutul acelui secol și intrigile care le unesc. Seamănă puternic ca stil cu serialul „Downton Abbey”, ceea ce nu e o coincidență: Julian Fellowes este creatorul amândurora. În 1815, înainte de bătălia de la Waterloo, familia Trenchard se ridică încet în societate datorită lui James Trenchard, născut fiu de negustor și mânat de ambiția de a ajunge în cele mai înalte cercuri – și e un adevărat geniu al aprovizionării.

V.E. Schwab – „Partea întunecată a magiei” [recenzie]

Acum un an, de ziua mea, o prietenă bună mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, în ideea că e o carte simpatică și destul de bună și se vorbea o grămadă de ea. Evident, era versiunea în engleză, pentru că în română n-a apărut decât acum vreo două săptămâni și era cât pe-aci s-o primesc cadou de la altă prietenă. Deci, dublă-recomandare de young adult. Triplă, pentru că o recomand mai departe.

Cea mai bună carte românească a anului [recenzie]

Cu o forță subtilă, deosebită, dar puternică, acest roman dărâmă așteptările cititorilor în materie de literatură. Sau, desigur, le-ar dărâma, însă tristul adevăr face ca literatura de o reală calitate să nu mai aibă priză la publicul captivat de cotidianul minor al „jobului” și al rețelelor de socializare care nu acceptă profunzimea, ci doar satisfacția imediată ce le permite să reziste în fața vicistudinilor vieții într-un entertainment sisific, care îi zdrobește precum un bolovan cu plictisul propriei existențe.

Ernest Cline – “Armada” [recenzie]

Știți momentul ăla în care dați de o carte sau de un serial care vă place mult, așa că găsiți ceva asemănător, vă puneți în fotoliu, vă pregătiți să fiți încântați și rămâneți _super-_dezamăgiți? Chiar dacă tehnic vorbind, tot ce v-a plăcut în primul caz există și în al doilea? Cam asta e povestea mea cu „Armada” de Ernest Cline. Am fost dezamăgită, deși are tot ce mi-a plăcut la „Ready Player One”, de același autor.

Ted Chiang – “Povestea vieții tale” [recenzie]

„Povestea vieții tale” este o carte de opt povestiri scurte (relativ) hard SF cu idei originale și neașteptate și lumi foarte atent create. Nu e deloc pe direcția mea de cărți și deci nu m-a prins, dar le-o recomand cu căldură celor cărora ideile de mai jos le sună bine. Ted Chiang scrie destul de simplu și clar, cu o grămadă de detalii tehnice despre lumile create – prima povestire, „Turnul din Babilon”, de exemplu, începe așa:

1Q84, de Haruki Murakami [recenzie] [cu mini-spoilere]

Haruki Murakami e un scriitor atât de lăudat, și atât de mulți oameni sunt triști de fiecare dată când nu ia premiul Nobel, încât am luat trilogia integrală „1Q84” când mi-au căzut ochii pe ea în librărie, în speranța că avea să mă fascineze și pe mine. Eu am luat-o în engleză, dar în română, a fost publicată la Polirom în trei volume. Probabil că decizia celor de la Polirom a fost mai înțeleaptă (detalii mai jos).

Vassa și noaptea, de Sarah Porter [recenzie]

Când eram mică, îmi imaginam că genul mystery, pe care-l tot vedeam menționat în engleză, se referea la cărți misterioase și magice, cu lumi întunecate în care creaturi neobișnuite pândesc la fiecare pas. Cât de mare mi-a fost dezamăgirea când, căutând poveștile astea extraordiare, am aflat că mystery se referea la romane polițiste, iar misterul magic pe care mi-l doream atât de mult nu avea niciun nume și era, deci, de negăsit.