[Textul îi aparține lui Eliezer Yudkowsky, cercetător din domeniul inteligenței artificiale și scriitor pe teme legate de raționalitate. Traducerea e a mea.]

Prima virtute este curiozitatea. Dorința arzătoare de a cunoaște este mai presus decât jurământul solemn de a căuta adevărul. Pentru a simți dorința arzătoare a curiozității, trebuie atât să fii ignorant, cât și să îți dorești să renunți la ignoranța ta. Dacă în inima ta crezi că știi deja, sau dacă în inima ta nu vrei să știi, atunci întrebările tale vor fi lipsite de scop și abilitățile tale vor fi lipsite de direcție. Curiozitatea vrea să se auto-anihileze; nu există curiozitate care să nu dorească un răspuns. Gloria misterului glorios este de a fi rezolvat, după care încetează să fie mister. Fiți precauți cu cei care vorbesc de minți deschise și își mărturisesc modest ignoranța. Există o vreme când trebuie să-ți mărturisești ignoranța și o altă vreme în care trebuie să renunți la ea.

A doua virtute este renunțarea. P.C. Hudgell a spus: „Ceea ce poate fi distrus de adevăr ar trebui să fie.” Nu vă feriți de experiențele care v-ar putea distruge credințele. Gândul pe care nu-l puteți gândi vă controlează mai mult decât gândurile pe care le spuneți cu voce tare. Supuneți-vă încercărilor și încercați-vă tăria în mijlocul flăcărilor. Renunțați la emoția care se sprijină pe o credință greșită și încercați să simțiți complet emoția potrivită faptelor. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e fierbinte, dar el e rece, Calea se opune fricii voastre. Dacă fierul se apropie de fața voastră și voi credeți că e rece, dar el e fierbinte, Calea se opune calmului vostru. Întâi trebuie să vă evaluați credințele și de-abia apoi să ajungeți la emoții. Permiteți-vă să spuneți: „Dacă fierul e fierbinte, îmi doresc să cred că e fierbinte, iar dacă e rece, îmi doresc să cred că e rece.” Feriți-vă de atașamentul față de credințe pe care s-ar putea să nu le doriți.

Acum ceva timp traduceam o carte interesantă în care un tip încerca să o învețe niște tehnici de respirație pe o tipă. Și pentru că tipei nu-i ieșeau deloc tehnicile, tipul a dus-o pe plajă, la mare, și a învățat-o să înoate. Toate bune și frumoase – înțelegeam conceptul: când înoți, bagi capul sub apă, îți ții respirația, dai aerul afară, scoți capul, tragi aer în piept, o iei de la capăt. Foarte regulat, genul de chestie care te învață să respiri foarte atent, foarte ritmic. Superb.

Doar că tipa îi zice tipului la un moment dat ceva de genul că nu a încercat niciodată să înoate așa, că nu voia să bage capul sub apă. Tipul îi răspunde: „Women are always more interested in their permanent wave than in their swimming technique” (citat aproximativ, mi-e lene să caut cartea) (sens: Femeile mereu sunt mai interesate de permanent wave-ul lor decât de tehnica de înot).

No, ce-o fi ăla permanent wave?!

Deci traduci și știi aproximativ limba străină cu care lucrezi. În general înțelegi despre ce e vorba în propoziție, dar poate că-ți dai seama că n-o să dai vorbitorii nativi pe spate prea curând. E ok. Te înțeleg. Te induce în eroare o chestie gen „the gallant army” (armată curajoasă, sau cu gânduri nobile, nu o armată politicoasă), sau te păcălești și spui „sufferance” în loc de „suffering” când te referi la suferință. E ok, e vorba de finețuri. Se întâmplă.

Ce nu înțeleg e de ce unii oameni preferă să nu pună mâna pe dicționar când traduc.

Am terminat de tradus o carte din română în engleză, la prima mână. Urmează partea de corectură, la care am ceva mai multă răbdare să lucrez ore în șir și ceva mai puțin chef.

E un echilibru, pe undeva. Un fel de poezie, sau de ritm. Ceva de genul.

Traducerea la prima mână curge automat. Cuvintele intră într-o limbă și ies în alta – o parte din mine a spus la un moment dat „Aha” și m-a transformat într-un fel de pește Babel (vezi „Ghidul autostopistului la galaxie” de Douglas Adams) care funcționează cu resurse relativ limitate. Restul din mine are liber să facă ce vrea până când peștele Babel, traducătorul automat, spune „Șefa, avem o problemă”.

Zilele astea traduc o carte. Din română în engleză. Și, ca de obicei, am lăsat funcția autocomplete activată. În fond, n-o să mă chinui să scriu environment, self-actualization, self-confidence și alte alea de fiecare dată. Citat în română: „Mi se spune de multe ori — mai ales în Italia — „avocata“ chiar şi când nu îmi exercit profesia.” La care eu, în engleză: „I am often called “the lawyer” – especially in Italy -, even when I’m-very-sorry-i-set-fire-to-your-invisibility-cloak-and-then-sat-on-you-and-tried-to-feed-you-the-ashes.

You take a piece of stone, chip it with a chisel of blood, polish it with Homer’s eye, scrape it with rays until it becomes a perfect cube. After that you kiss the cube endlessly with your mouth, with other mouths and especially with the infant’s mouth. And then you pick up a hammer and sharply smash off a corner. All, but all, men will say: „What a perfect cube it would’ve been

Odată, demult, am avut de tradus o poezie pentru un curs de literatură irlandeză… Şopron părăsit în Comitatul Wexford Nu-i lăsaţi să uite de noi, sufletele slăbite din câmpurile de narcise Seferis – ‘Mythistorema’ Pentru J.G. Farrell Chiar și acum sunt locuri unde poate crește un gând – Mine peruviene, muncite și abandonate Unui ceas lent de condensare, Unui ecou captiv pentru eternitate și unui fluturat Al florilor sălbatice din casa liftului,