Derek Mahon – Șopron părăsit în Comitatul Wexford

Odată, demult, am avut de tradus o poezie pentru un curs de literatură irlandeză…

Şopron părăsit în Comitatul Wexford

Nu-i lăsaţi să uite de noi, sufletele slăbite din câmpurile de narcise
Seferis – ‘Mythistorema’

Pentru J.G. Farrell

Chiar şi acum sunt locuri unde ar putea creşte un gând –
Mine peruviene, muncite şi abandonate
Unui ceas lent al condensării,
Unui ecou captiv pentru eternitate, şi unui fluturat
Al florilor sălbatice din casa liftului,
Aşezări indiene unde dansează vântul
Şi unde o uşă se izbeşte cu încredere zdruncinată,
Fisuri în var în spatele butoaielor cu apă de ploaie unduitoare,
Colţuri pentru câinii ce-nmormântează oase;
Şi un şopron părăsit în Comitatul Wexford.

Adânc în pământul unui hotel făcut scrum,
Printre căzi de baie şi lavoare,
O mie de ciuperci se înghesuie în faţa unei găuri de cheie.
Aceasta e singura lor stea de pe cer
Sau înrămează o stea într-o altă stea.
Ce fac acolo, dacă nu tânjesc?
Atâtea zile printre rododendroni
Cu o lume ce valsează într-un bol de nori,
Au învăţat răbdarea şi tăcerea
Ascultând ciorile certăreţe din pădurea înaltă.

Ne-au aşteptat într-o miasmă
A transpiraţiei plantelor din vremea războiului civil,
De la plecarea nesfârşită în scrâşnet de pietriş
A micologului expropriat.
Nu s-a întors niciodată, iar de atunci lumina
E o gaură de cheie ce rugineşte blând după ploaie.
Păianjenii au ţesut, muştele s-au prăfuit în mucegai
Şi o dată pe zi, poate, au auzit ceva –
Un picurat de zidărie, un strigăt de nicăieri
Sau un camion schimbând viteza la capătul aleii.

Au fost şi morţi, carnea palidă desfăcându-se în straturi
În pământul ce-a hrănit-o;
Şi coşmaruri, născute de aici din posomorâtul
Dominion al aerului stătut şi al umezelii soioase.
Cele aflate aprope de uşă capătă putere –
„Faceți loc! Faceți loc!”
Restul, neclare în crepuscul
De ustensile ce se sfarmă şi de ghivece sparte, gem
După mântuire. Atât de mult
Au aşteptat că din ele n-a rămas decât postura.

Jumătate de secol, fără vizitatori, în întuneric –
Slabă pregătire pentru lacătul ce se sfarmă
Şi scârţâitul balamalelor. Magi, oameni din lună,
Prizonieri prăfuiţi ai vechiului regim,
Cu gâtul ca pânza, aranjaţi ca trifidele, chinuiţi de secetă
Şi insomnie, doar stafia unui strigăt
La plutonul de aprindere al luminilor cu care-i trezim
Arată că mai există încă viaţă în trupurile lor febrile.
Crescuţi dincolo de natură acum, mâncare moale pentru râme,
Îşi ridică grav capetele, cu bună credinţă.

Ne imploră, vezi, în felul lor mut,
Să facem ceva, să vorbim pentru ei
Sau cel puţin să nu închidem uşa.
Popoare pierdute din Treblinka şi Pompei!
„Salvaţi-ne, salvaţi-ne,” par să rostească,
„Fie ca divinitatea să nu ne-abandoneze,
Pe noi cei care am venit atât de departe în întuneric şi în durere.
Şi noi am avut vieţi de trăit.
Voi cu exponometrele voastre şi itinerariul relaxat,
Nu lăsaţi ca strădaniile noastre naive să fi fost în van!”

–Derek Mahon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *