Mă învârteam ieri prin bucătărie și încercam să fac prânzul și un desert în același timp, pentru că din când în când am impresia că mă pot coordona suficient încât să fac multitasking. (Am reușit să nu pun usturoiul în desert și nici zahărul în paste; la drept vorbind, am uitat complet de zahăr, dar e ok, cine a zis că dulciurile sunt dulci?)
Pe vremea când eram în liceu, știam un tip de peste 40 de ani care făcea sport – mergea la baschet de câteva ori pe săptămână, era în ceva echipă locală de amatori și participa la concursuri cu alte echipe de amatori.
Internetul românesc e mai deprimant decât un emo tăindu-și venele în timp ce ascultă „My Immortal” de Evanescence, așa că am luat o pauză lungă de la el. Am aflat tot felul de chestii inutile, cum ar fi că se poate țese la așa ceva, dar nu și dacă-i spune tot „război de țesut” chestiei respective.
Mi-a dat cineva un link către articolul lui Michael Haulică, „Comic-conizarea sefeului românesc”, din care am înțeles un lucru: scriitorii români nu prea pricep ce sunt convențiile fanilor. Sau ce e cu fanii în general.
După cum știți, după ce eu m-am blocat cu „Cartea de azi”, Mac Gregor a fost inspirat să-și scrie propriile recenzii, pe care le-ați putut citi pe blogul acesta. Unde eu recomandam tot felul de cărți fantasy, clasice și literatură dubioasă, el a recomandat SF, literatură românească și nu numai.
Această postare are intenționat un titlu de fantasy românesc găunos, pentru că e despre fantasy, edituri românești și Penelopisme.
Am renunțat de curând la autorizația de traducător. Nu și la meseria de traducător, pe care mi-o fac cu spor printr-un SRL – doar la autorizația dată de Ministerul Justiției și la persoana juridică pe care o aveam înainte.
Landes a fost profesor de istorie la Harvard. Teoria lui este atat de lipsita de political correctness incat ma mir ca nu l-au dat afara. Dar poate ca acum 20 de ani nu erau atat de porniti.
Mă distrează să merg în vizită pe unde muncesc alții, așa că atunci când se ivește ocazia să văd fabrica de la Covalact sau un șantier de prin Covasna, tind să merg. Iar dacă am putut să văd o editură, am făcut-o fără să stau pe gânduri.
O să vă spun o chestie – și dacă nu v-ați prins de ea până acum, n-ați citit blogul ăsta cum trebuie.