Acum vreo doi ani am avut o perioadă în care citeam cărți young adult într-o veselie. Nu mi-e clar de ce – cred că doar îmi picau în mână. Așa că o prietenă mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, cred că pentru că era o carte foarte pe val.
Există multe (foarte multe) povestiri proaste publicate online de-a lungul timpului, dar una a devenit deosebit de notorie pentru asta.
La sfârșitul lui 2017, mi-am propus să recomand câte o carte în fiecare zi în 2018. Doar în 2018, deci e un proiect intens, dar care se mai și termină. O descriere mai pe lung a proiectului e deja aici, n-o mai repet.
Am primit o recomandare pe Goodreads de la cineva care-mi sugera să citesc cartea scrisă de el, cu mesajul „Poate ai vreodată timp și de un debut nepromovat de editură. :)”
Nu e prima oară când vorbesc de „Ready Player One” pe blog, dar dacă tot a apărut și filmul, o trec acum printre cărțile recomandate. Nu pentru că e o carte de neratat, ci pentru că e o carte despre un anumit tip de cultură populară.
Într-un sătuc din Anglia victoriană, unui țăran îi intră în cap o idee fixă: că se trage dintr-o mare familie nobilă, d’Urberville. Nu e o idee pe care a avut-o dintotdeauna, dar pastorul i-a spus că numele lui de familie, Durbeyfield, ar putea fi o variantă adaptată a numelui franțuzesc, așa că brusc își imaginează că locul lui în societate ar trebui să fie cu totul altul.
Philip Pullman e cunoscut mai ales pentru seria „Materiile întunecate”, pe care am recomandat-o în ianuarie. Însă a mai scris și alte cărți, care nu prea-i seamănă seriei respective. „Rubinul din fum”, de exemplu, e mai degrabă un roman polițist istoric.
Există o tendință pe care am văzut-o destul de des în conversații: cea de a discuta despre cât de tare merită cineva sau altcineva un lucru. Poate că e vorba de cine merită să vândă cărți, poate problema e salariile din UE versus salariile noastre. Străzi frumoase, orașe curate. Orice-uri de-astea, care se rezumă la „de ce au alții și eu n-am”.
George Orwell, născut în 1903, a fost un socialist convins și a arătat asta prin eseurile lui și prin articolele pe care le-a scris ca jurnalist. Ce e interesant e că n-a fost deloc convins de revoluția din Rusia și a fost oripilat de ce s-a întâmplat când comuniștii au preluat puterea.
Margaret Atwood e o scriitoare canadiană care tinde să scrie cărți fie realiste, fie SF. În 2003, a stârnit o întreagă controversă în privința asta când a zis că ea nu scrie SF, ci ficțiune speculativă, pentru că SF-ul are nave spațiale și monștri, iar ficțiunea speculativă e despre lucruri care s-ar putea întâmpla. Iar Ursula K. Le Guin, scriitoare asumată de SF, a venit cu ideea că asta s-ar putea datora faptului că Atwood nu vrea să exilată la marginea non-respectabilă a literaturii.