[20 mar] Cartea de azi: „Hymn to Proserpine” de Charles Algernon Swinburne
Trișez din nou: „Hymn to Proserpine” („Imn Proserpinei”) nu e o carte. E un poem, publicat în 1866 într-un volum numit „Poems and Ballads” („Poezii și balade”).
Trișez din nou: „Hymn to Proserpine” („Imn Proserpinei”) nu e o carte. E un poem, publicat în 1866 într-un volum numit „Poems and Ballads” („Poezii și balade”).
Isabel Allende (nepoata dictatorului Salvador Allende din Chile) a publicat „Casa spiritelor” prima oară în 1982 și a avut un succes răsunător cu ea, care a transformat-o în scriitoare de profesie. Lumea o compară des cu G.G. Marquez, ceea ce mă face să-mi doresc enorm ca, dacă public vreodată ceva, să nu mă înscriu _atât _de puternic într-un curent încât să-mi repete lumea timp de 35 de ani că scriu ca altcineva.
„Maus” e o poveste despre Holocaust. Mai exact, e povestea reală a unui supraviețuitor al Holocaustului, spusă de fiul său, Art Spiegelman, sub formă de benzi desenate.
Quand j’ai été dans le 5e année à l’école… chestia asta are sens în franceză? Am făcut limba asta la școală opt ani de zile și nu-mi dau seama.
Roald Dahl e cunoscut în general pentru cărțile lui excelente pentru copii, dar ce se știe mai puțin e că într-o vreme scria și pentru Playboy. „Unchiul Oswald” e din zona literaturii pentru adulți, chiar dacă titlul nu sugerează asta.
Există cărți pentru copii pe care nu le-am citit la vremea lor pentru că pe la noi nu erau traduse (sau cel puțin, nu cred) și de care am auzit apoi din nou și din nou când am început să scot capul în lume, pentru că cei din jur trebuiau doar să pomenească un titlu sau să facă o referință și toată lumea știa instananeu despre ce era vorba. În afară de mine, evident.
La un moment dat, autorul român tipic se ascunde într-o fântână pentru că vede că vine un blogger care scrie recenzii de carte. Bloggerul se lasă pe marginea fântânii și începe să ofteze:
La începutul secolului 18, Jonathan Swift a scris o satiră a societății contemporane, luând în derâdere certurile majore pentru probleme minore ale diverselor facțiuni religioase, punând sub semnul întrebării efectele pe care le-ar avea optimizarea societății pe baze științifice, discutând de politică și despre condiția umană. Usturător și ironic, spera să calce pe bătături lumea bună.
India e o tipă schizofrenică, dar poate să aibă grijă de ea însăși fără probleme – asta dacă nu începe să nu-și mai ia medicamentele, caz în care începe să piardă contactul cu realitatea și o ia razna.
Odată ca niciodată, pe când eram la un târg de carte, voiam să trec pe la standul editurii Datagroup ca să văd dacă reușesc să-l întâlnesc pe viu pe Vlad B. Popa, care are niscaiva cărți publicate la ei și despre care știam că mai vinde la stand.