Acum câțiva ani, eram cu o amică prin București. Ea voia să ajungă de la Universitate la Institutul Cervantes, eu mergeam cu ea pentru că n-aveam nimic mai bun de făcut. Ea, bucureșteancă la origine, eu proaspăt sosită în capitală.
Acum ceva timp, ascultam în un curs de literatură europeană, în care profesorul (vorbitor nativ de limba engleză) tot menționa un personaj faimos din cultura franceză, Manolescu, care avea o relație complicată cu un cavaler. După ce am clipit de câteva ori, băgată complet în ceață, m-am dus să verific bibliografia și să văd ce nume spunea, pentru că oricât de amuzantă ar fi căsătoria dintre președintele Uniunii Scriitorilor din România și un sărman cavaler îndrăgostit, ceva nu se pupa acolo.
Cartea de azi nu are nicio legătură cu cancerul, decât în sensul în care Henry Miller-personajul-din-carte se comportă ca un cancer al societății, care crede că societatea e un cancer. Altfel, autorul a trăit bine-merci din 1891 până hăt târziu în 1980.
Sunt momente în care aproape că încep să cred într-un fel de conspirație planetară, condusă de un geniu malefic, de o eminență cenușie. Uneori oamenii fac aceleași prostii din nou și din nou, deși le fac degeaba, ba mai mult striă. Aproape că aș crede în conspirații, dar sunt prea cinică pentru asta. Cred mai degrabă în prostia umană ca explicație pentru comportamente absurde și „înțelepciune” stupidă.
Are loc o misiune umană pe Marte. Cercetătorii își văd de treabă, dar are loc o furtună și trebuie să plece în viteză, ca să fie siguri că ajung întregi înapoi pe Pământ. Cel mai inventiv tip din echipă are o idee despre cum ar putea să rezolve situația în așa fel încât să nu fie nevoiți să fugă, dar din păcate e lovit de o bucată de metal și ucis, iar ceilalți pleacă în grabă, devastați de moartea lui.
Acum vreo doi ani am avut o perioadă în care citeam cărți young adult într-o veselie. Nu mi-e clar de ce – cred că doar îmi picau în mână. Așa că o prietenă mi-a făcut cadou „Partea întunecată a magiei” de V.E. Schwab, cred că pentru că era o carte foarte pe val.
Există multe (foarte multe) povestiri proaste publicate online de-a lungul timpului, dar una a devenit deosebit de notorie pentru asta.
La sfârșitul lui 2017, mi-am propus să recomand câte o carte în fiecare zi în 2018. Doar în 2018, deci e un proiect intens, dar care se mai și termină. O descriere mai pe lung a proiectului e deja aici, n-o mai repet.
Am primit o recomandare pe Goodreads de la cineva care-mi sugera să citesc cartea scrisă de el, cu mesajul „Poate ai vreodată timp și de un debut nepromovat de editură. :)”
Nu e prima oară când vorbesc de „Ready Player One” pe blog, dar dacă tot a apărut și filmul, o trec acum printre cărțile recomandate. Nu pentru că e o carte de neratat, ci pentru că e o carte despre un anumit tip de cultură populară.